Remember - Silvia Urlih

Ce-am făcut în viața mea ? Multe am făcut. Am făcut balet, am făcut gimnastică ritmică, am făcut baschet, handball, atletism, am cântat la vioară, am cântat, am dansat, am muncit, am făcut un copil, am plantat mulți arbori,  am creeat o afacere , am făcut ceva case, am cumpărat ceva mașini, am ajutat persoane neajutorate, m-am dedicate trup și suflet tuturor celor care erau  în necaz sau nevoi, am afișat în stânga și-n dreapta zâmbete (false), am ascuns ceea ce mă nemulțumea, am plâns și am urlat de durere în gând, m-am dedicat celor dragi, am investit bani în haine și obiecte care nu-mi erau de folos.  Am tăcut, pentru a nu spune cuvinte care ar putea răni.

Ce nu am făcut ? Nu am făcut absolut nimic pentru mine. Nu mi-am alocat  nici măcar zece minute pe zi pentru mine, pentru sufletul meu.

Zicerea mea era : NU AM TIMP. Nu mi-am alocat timp să merg la un salon de înfrumusețare, la un salon de masaj, nu am avut timp să merg la un teatru, la un film sau la o plimbare prin parc. Nu am avut timp să mă privesc în oglindă, nu am avut timp să dorm atât cât mi-aș fi dorit.

De ce nu am avut timp ? Pentru că nu mi-am dat mie nici cea mai mică importanță. Mereu au fost pe primul loc altele și alții. Prioritățile mele erau altele.

Când sufletul și trupul mi-au obosit de-atăta „nu mai am timp”, a clacat. A vrut să evadeze în boală. Și… boala aia cruntă pe care o alesese trupul sau gândul, sau sufletul meu, nu era din cele mai simple. Doar că, Dumnezeu mi-a fost alături și mi-a spus : PLEACĂ ! Și-am plecat spre o nouă viață. Am lăsat totul în urmă și-am plecat departe de tot ceea ce-mi otrăvea sufletul. Am plecat și am lăsat în urmă munca de-o viață.

Am ales să-mi duc viața de una singură, doar eu cu mine. Doamne, ce bine mi-e acum ! În sfârșit m-am împrietenit cu mine și cu sufletul meu.

Acum am foarte mult timp pentru mine și pentru sufletul meu, pentru că acum știu cum să-mi drămuiesc timpul și-mi cunosc prioritățile.Am timp și să scriu. Sunt acum la a 29-a carte . Continui să împărtășesc din experiențele mele. 

fragment din cartea „Printre infinituri” - Silvia Urlih