Mi-e dor de
mine,
mi-e dor de
anii ce-au trecut,
mi-e dor de toamna
în care
culegeam caise,
mi-e dor să fac
acum
ce-atunci nu am
făcut,
mi-e dor de
mine,
copilul vremii
ce se-mbăta cu
vise.
Mi-e dor de
vrema
când mă
plângeam
că mă durea,
mi-e dor de
anii în care nu știam nimic,
mi-e dor de
soarele
ce-mi alina
copilăria…
mi-e dor de
mine,
când nu știam
că îmi sunt
inamic.
Mi-e dor de
mine
și de copilul
fără griji,
mi-e dor să
mai alerg
cu tălpile
prin iarbă,
mi-e dor de
mine
și de copiii
ce ne credeam
viteji,
mi-e dor… dar
dorul meu,
rămâne jar în
sobă.
Silvia Urlih - 11.11.2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu