SUNTEM DOI CĂLĂTORI - Silvia Urlih

 

Doar,

două umbre suntem,

atât am mai rămas,

nu suntem vinovați

că ne iubim și-n toamnă,

vremea ne-a despărțit,

dar suntem unic glas,

tu-mi spui la telefon :

mi-ești cea mai scumpă doamnă.

 

Iubirea ta mă-ndeamnă să-mi spun :

mai ai răbdare,

nu este vrerea noastră

să ne fim depărtare,

noi ne iubim de veacuri

și dincolo de soare,

dar depărtarea asta

ne doare…

rău ne doare.

 

N-a fost voința noastră să ne fim la distanță,

nu fost-a vrerea noastră s-avem iar două case,

tu-mi cânți din depărtarea o veșnică romanță,

romanța ce mi- o cânți, mă-mbracă în mătase.

 

Pășim tăcuți prin toamnă

iar pașii

ne sunt grei

când ai plecat din țară

râdea soarele-n nori

ne suntem două umbre

ce se iubesc sub tei,

suntem doar două umbre…

suntem doi călători.

Silvia Urlih - 12.11.2020