ÎMI SUNT COPILUL - Silvia Urlih

                                                Nu mai vreau luna

ce m-a îmbrățișat

când mi-a fost greu,

nu mai vreau noaptea

care mi-a șters cu zorii

lacima,

eu îmi vreau soarele

care mi-a spus mereu

că îmi sunt eu,

eu imi vreau visul de copil

care acum

mi-e stea.

 

Trăiesc acum,

cum n-am trăit vreodată,

îmi sunt copilul

ce nu mi-am fost

nicând,

sufletu-i tânăr ,

curat și

fără pată,

îmi sunt doar omul

care se luptă

cu-al său gând.

 

Mă-mbrac acum

în suflet de copil,

mi-am regăsit

și zâmbetul

și viața,

am mers prin labirintul ei tipti,

și-am vrut

ca mersul meu

să-ndepărteze

ceața.

 

Când m-am îmbrățișat,

am plâns

cu lacrimi

sângerânde,

când m-am văzut

din nou copil,

am râs

și mi-am dorit

să-ndepărtez din viața mea

trecutul ce mă arde,

să-mi fiu din nou copilul

de soartă însorit.

Silvia Urlih - 15.11.2o2o