Un
strop din lună
și un
petec de pământ,
s-au
întâlnit
într-o
pădute-ngândurată,
nu
și-au vorbit,
dar
și-au șoptit în gând,
că tot
ceea ce văd,
nu-i
trai de om,
ci
viața lor furată.
Un fir
de praf
și-un
colț curat de lună,
s-au
întâlnit
pe-un
câmp cu flori uscate,
și-au
spus că-n gândul lor
gândul
în gând se-adună,
că ce
văd azi,
nu-s
oameni,
sunt
frunze despicate.
Și luna
și pământul
s-au
luat puțin la ceartă,
cine pe
cine s-a furat
și
cine-i înțeleptul,
luna
că-i luminoasă,
că este
fără pată,
pământul
că e iad,
da-n
mână ține
sceptrul.
Silvia Urlih - 12.11.2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu