Mi-a scis astăzi cineva un mesaj. Mă „ceartă” cu blândețe, că
poemele mele sunt triste și-mi propune să scriu ceva mai spumos, mai efervescent,
mai vesel. Nu știu să scriu nici texte umoristice, nici pamflete și nici
versificări. Eu, îmi pun sufletul pe foaie și atât. Foaia albă de hârtie e
dumnezeirea mea. Cine-mi poate înțelege metaforele e foarte bine, cine nu, e
alegerea lor.
Dragii mei, textele pe care le scriu sunt inspirate din viața
pe care o trăim, noi toți. Le scriu pentru a-i motiva pe oameni : DACĂ VREI, POȚI
SĂ-ȚI DEPĂȘEȘTI LIMITELE , poți să te ridici din îngenunchiere.
Poemele în schimb,
sunt reflectarea a ceea ce simte sufletul, sunt spovedanii.
De aceea tot spun eu că suntem ceea ce gândim ceea ce ne
dorim, ceea ce visăm. De aceea spun că suntem obligați să purtăm măști, pentru
a ne piti sufletul în spatele lor. Masca ascunde labilitatea, emotivitatea,
frumusețea și sensibilitatea sufletului.
Între ce vrea sufletul și ce vreau eu (creierul) în viața
reală e o mare diferență. De aceea, în fiecare dimineață mă uit în oglindă și-mi spun că vreau să fiu
puternică. Și sunt puternică pentru că reușesc să mă autodepășesc.
Toți trăim în același areal, toți suntem înconjurați de
oameni și de răutatea lor, toți ne zbatem în mocirlă. Lumea, oamenii din jurul nostrum,
nu putem să o evităm. Trebuie să ne confruntăm zilnic cu ei, cu ura, invidia și
răutatea lor. Unii reușesc să iasă din ea, alții rămân, ba mai mult se adâncesc
în ea. Suntem „obligați” să purtăm măști pentru a ne apăra, pentru a ne feri de
cei ce caută să ne afle punctual sensibil. Într-un ocean cu rechini, trebuie să
devii rechin (dar, mare grijă, nu ataca, doar apără-te)
Una din metodele pe care eu le-am găsit pentru a mă încărca
zilnic cu putere și cu energie, este rugăciunea. Rugăciunea spusă cu inima, cu
sufletul și cu vorbele mele. O rugăciune simplă, dar care pe mine mă ajută: DOAMNE ISUSE HRISTOASE FIUL LUI DUMNEZEU,
MILUIEȘTE-MĂ ȘI MĂ MÂNTUIEȘTE PE MINE ȘI PE CEI DRAGI MIE. LUMINEAZĂ-LE DOAMNE
MINTEA CELOR CE MĂ INVIDIAZĂ ȘI-MI VOR RĂUL. MULȚUMESC DOAMNE, PENTRU CE MI-AI
DAT, PENTRU CE-MI DAI ȘI PENTRU CE-MI VEI DA !
Sunt ceea ce sunt, pentru că asta vreau eu să fiu. Arăt așa
cum mă vedeți voi, pentru că așa vreau eu. Par un om dur, pentru că viața m-a
determinat să pun masca pe care scrie „DURITATE”. Sunt un om excesiv de
sensibil, dar nu vreau să vă arăt asta. Sunt un om emotive, dar nici asta nu
vreau să v-o arăt. Sunt un om puternic, care zilnic se luptă cu sine însăși, nu
cu ceilalți. Mă lupt cu mine de când mă știu și nu am obosit.
Luptă și tu cu tine și sigur vei reuși să-ți învingi fricile,
frustrările, neîmplinirile, emoțiile !
Fragment din cartea „ Printre infinituri” - Silvia Urlih 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu