A trăi-trăire-52-- Silvia Urlih

Deci, uite că se poate și altfel. De ani de zile tot spun că biserica e în sufletul fiecăruia și că nu trebuie neapărat să mergem să pupăm mâna sau poala popii, să pupăm icoane și/sau să-i plătim pe alții să se roage pentru noi. Doar rugăciunea sufletului nostru ne poate ajuta să ne împlinim visele.

Acum, în zilele pandemiei coronavirusului care ucide sute de mii de oameni pe glob, când avem interdicție să intrăm în biserică să ne rugăm sau să luăm lumina pascală, toți preoții ne spun că biserica e in sufletul fiecăruia și că … ce contează dacă luăm lumina din biserici sau o aprindem la noi în casă. Unde-i adevărul pe care popii încercau să ni-l inoculeze ? Unde este de fapt CASA DOMNULUI ? Nu cumva CASA DOMNULUI este în sufletul fiecăruia dintre noi ? Nu cumva trebuie să ne întoarcem la origini ? Nu cumva trebuie să înțelegem că „la origini” înseamnă să ne întoarcem la lumina sufletului nostru, lumină care înseamnă de fapt IUBIREA către dumnezeirea noastră și a aproapelui nostru ?

Da, LUMINA DIVINĂ trebuie să ne fie în suflet ! Crezi oare că nu sunt credincioasă ? Ba sunt ! Doar că de mulți ani am ales să mă rog cu vorbele mele, să aprind o lumânare la mine în casă și să continui să vorvesc cu prietenul meu Iisus, tot de la mine de acasă. Nu mai vreau să plătesc pe nimeni să se roage pentru mine. Aprind o lumânare la mine acasă și stau la taclale cu Iisus, prietenul și Dumnezeul meu.

Treziți-vă oameni buni ! Treziți-vă și primiți LUMINA DIVINĂ cu sufletul și inima deschisă !

Acum 7 ani am scris o carte care are exact acest titlu: BISERICA SUFLETULUI MEU. Mai mult de atât, nu vreau să  comentez pe tema asta.

BISERICA SUFLETULUI MEU

Eu

sunt pământ și infinit,

vântul

m-a întrupat din lumină,

raza

m-a pus pe munte-n asfințit,

ruga m-a urcat spre cer

în surdină.

Curg peste mine mări de suspine,

cărbuni aprinși mă ard, mă împung,

doi aștri albaștri revarsă în mine,

biserici de rugă ce-n suflet mi-ajung.

M-ai ghemuit

în pumni dintre ape,

mi-ai strâns

pe umeri zilele-n secunde,

din poala lunii au pornit

să m-adape,

furtuni însetate

de mine flămânde.

M-ai  înviat din moarte

cu viață,

m-ai făcut să-nțeleg că nimic nu e greu,

mi-ai arătat că nu ești

fortăreață

și am văzut că ești

biserică în sufletul meu.

Dragii mei, revin iar și iar și vă spun : RUGAȚI-VĂ CU VORBELE VOASTRE ! RUGAȚI-VĂ la voi acasă, dar RUGAȚI-VĂ sincer, RUGAȚI-VĂ cu sufletul. NIMIC FĂRĂ DUMNEZEU, dacă Îl acceptați în sufletul vostru ! Dacă nu puteți merge la biserică, vine CASA DOMNULUI la voi !

***

Silvia Urlih