TE ROG, NU MĂ LĂSA ! - Silvia Urlih

Privesc la primăvară,

de dincoace de geam,

m-alină frunza și floarea,

dar nu le pot atinge,

stau ca-ntr-o cușcă

și mă gândesc

ce viață mai aveam!

Mă doare libertatea ce tare rău

mă strânge.

Te mângâi doar în gând

și te privesc din casă,

în casa asta mare,

n-am aer și mă doare,

îmi vreau copacii mei,

dar ziua mă apasă,

vreau să trăiesc din nou,

vreau iar

să ies la soare.

Tu,

primăvara mea,

ce azi îmi ești răpită,

m-așteaptă-n prag de vară,

te rog, nu mă uita,

tu-mi ești drum lin spre mâine,

mi-ești ziua nearată,

va trece înc-o zi,

te rog, nu mă lăsa !

Silvia Urlih - 11.04.2020