Acum,
când lumea s-a blocat, când totul s-a oprit în loc, când nimic nu mai
funcționează, când ni s-a îngrădit dreptul la a sta mai aproape de 2 metri,
când nu ne mai putem îmbrățișa, când economia o ia la vale și doar spitalele lucrează
„la foc continuu” și doar farmaciile și magazinele cu alimente mai sunt
deschise, când este criză mondială, noi, oamenii care-i iubim pe oameni,
trebuie să mergem mai departe.
Da,
trebuie să mergem mai departe !
Aflăm,
de la o zi la alta, că sunt mai multe cazuri de infectări, iar numărul morților
crește.
Începem
să ne sufocăm între pereții casei. Începem să ne temem. Începem să refuzăm
faptul că ni s-a îngrădit dreptul la plimbare și la muncă. Ne temem de
necunoscutul care ne așteaptă. Poate că nu ne temem atât de boala în sine, cât
de faptul că nu știm ce va fi, cum vor evolua lucrurile, cum ne va
fi viața, cum va fi economia, cum ne va merge afacerea, de unde vom avea bani
să ne plătim chriile sau ratele.
Faptul că ne este greu să tolerăm incertitudinea, ne declanșează
panică. Această panică este exacerbată de informațiile pe care le primim de la
mass media. Ne lăsăm contagiați de panica socială, preluăm emoțiile, dar și
comportamentul celor din jurul nostru.
Ajungem să gândim și să ne comportăm mai puțin rațional și mai mult
emoțional. Suntem avizi de vești și căutăm (parcă în mod expres) informații
care să ne confirme că situația e catastrofală. Mintea noastră reține doar
părțile negative, nu și pe cele positive.
Este perfect normal să ne temem de boală, însă, această teamă o
putem ține sub control. Teama de boală care este firească, ne poate declanșa,
dacă nu o ținem sub control, gânduri obsesive și iraționale, o anxietate
sporită, incapacitatea de a ne focaliza și pe alte aspecte. Trebuie să ne luăm
toate măsurile de precauție, dar să conștientizăm când mintea noastră începe
să-și facă scenarii catastrofale și să nu-i permitem să ne ducă în acea
direcție.
Faptul că o anumită perioadă de timp suntem nevoiți să ne
schimbăm stilul de viață și să stăm cât mai mult în casă, nu trebuie să ne
sperie. Nu o luați ca și cum am fi închiși într-o închisoare, ca și cum am fim
pedepsiți.
Îngrijorându-ne excesiv, trăind continuu într-o stare de panică
pe care de multe ori ne-o alimentăm singuri, vorbind numai despre acest lucru,
putem ajunge să percepem realitatea distorsionat, în sensul în care lumea ni se
pare străină și parcă nici noi nu ne mai găsim locul în ea. Parcă suntem într-o
stare continuă de așteptare temătoare, parcă nu mai reușim să vedem lumina de
la capătul tunelului, parcă devenim din ce în ce mai disperați.
Dragii mei, fiți pozitivi, optimiști și rugați-vă ! NIMIC FĂRĂ
DUMNEZEU ! Acum, Dumnezeu este puțin supărat pe noi, oamenii și ne lasă să
conștientizăm că fără EL, suntem un mare NIMIC. ACOLO UNDE CREDINȚĂ ÎN
DIVINITATE NU E, NIMIC NU E !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu