A trăi-trăire-53- Silvia Urlih

Poate că mulți dintre oameni își pune întrebarea firească: oare eu sunt imperfect și restul lumii e perfectă, sau eu sunt perfect și restul sunt imperfecții ?

Dacă ar fi să povestesc despre mine, cu siguranță nu aș spune că eu sunt perfecțiunea întruchipată și cu siguranță că și tu te-ai regăsi în ceea ce voi scrie.

Sunt un om care uneori a greșit în alegerile sale, care plânge de dor sau din pricina  nedreptăților la care este sau a fost supus.

Sunt un om care știe să-și ceară iertare, pentru că realizează că a greșit și-i pare rău.

Sunt un om care se roagă, care lucrează cu el însuși pentru a se înălța spiritual, sunt un om care încearcă să se regăsească, să-și găsească propriul drum.

Sunt un om care de cele mai multe ori se ascunde de lume în propria-i carapace, pentru a nu-și lăsa sufletul terfelit sau rănit.

Sunt un om care (ca și restul lumii) are nevoie de oameni, dar care aproape niciodată nu le cere ajutorul.

Sunt un om dependent de iubire și de lucruri frumoase.

Sunt un om care, atunci când primește afecțiune sau câteva cuvinte calde, spuse din suflet, se transformă într-un copil mic care absoarbe fiecare silabă ca pe o gură de aer proaspăt.

Sunt un om căruia i se umezesc ochii atunci când văd suferință în jurul meu. Sunt un care suferă atunci când e judecat pe nedrept, sau când i se pun vorbe la care nici nu gândește, în „gură”.

Sunt un om care a ales să-și pună trăirile sufletului pe hârtie, deși de multe ori și le-ar pune în palmele blânde ale oamenilor.

Sunt un om coleric, care uneori „explodează” din pricina nedreptății, iar alteori știe să tacă și să asculte minute în șir, fără a spune nimic.

Sunt un om care nu suportă să fie mințit, sau „aburit” cu texte sau citate învățate de pe net.

Sunt un om care empatizează  cu suferințele și durerile oamenilor.

Nu sunt un om perfect și fără de vină. Nimeni nu mă poate judeca dacă cer ajutor, sau dacă mă ascund în cotloanele ascunse ale sufletului.

Sunt un om cu multe imperfecțiuni și știu că și tu, omule, ai multe imperfecțiuni. Cum aș putea eu să te judec pe tine, fără a mă judeca întâi pe mine ?!

Trăiește, iubește , iartă și uită !

Fragment din cartea „ Printre infinituri” - Silvia Urlih