duminică, 26 aprilie 2020

ÎN BRAȚE MĂ VA ȚINE - Silvia Urlih



Am mai pierdut încă o primăvară,
nu am uitat-o eu, ea a fugit de mine,
m-a luat în brațe și mi-a șoptit în seară
că-n primăvara ei în brațe mă va ține.

M-am mai uitat în casă înc-un an,
nu eu am vrut să mă ascund în mine,
ascunderea, știu, nu îmi va fi în van,
căci primăvara mea în brațe mă va ține.

Am petrecut cu viața încă o zi cu nori,
poate că ziua asta iar m-a gonit spre mine,
eu știu că viitoru-mi va fi buchet de flori
mai știu că primăvara în brațe mă va ține.
 Silvia Urlih 26.04.2020

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu