Dragele mele nepoțele, Silviana
și Viviana !
Interesant titlu, nu-i așa ? Când am gândit acest titlu,
habar nu aveam că va urma un cataclism universal: CORONAVIRUSUL, care a
îngenunchiat întreaga planetă.
Am început să scriu aceste texte, la începutul anului 2020, cu
gândul de a mai împărtăși din experiențele, simțămintele și trăirile mele. După
vreo două luni a venit și la noi în țară pandemia COVID-19.
Nu știam atunci că voi ajunge să scriu mesaje motivaționale, sau
ceea ce am simțit în lungile zile de autoizolare, pe care să le postez în
virtual, pentru a-i încuraja pe cei foarte speriați de acest fenomen. Și, dacă
tot le-am scris, mi-am spus că n-ar fi rău să le public între coperțile acestei
cărți, pentru a rămâne mărturie peste ani. Bineînțeles că am scris despre
simțămintele mele : căderi, temeri, frici, dar de fiecare dată, urcări. Știți
că sunt o luptătoare și că nu mă sperie nimic…. de fapt aproape mai nimic. Singura
mea temere a fost și este să nu-L mai supăr pe Dumnezeu. Da, să nu-L mai supăr,
pentru că în anumite moment din viața mea, L-am cam supărat. Norocul meu a fost
că El nu s-a supărat pe mine și a continuat să mă iubească, să-mi fie alături
și să mă ajute.
Voi știți că eu sunt o optimistă și o luptătoare și că rolul
și menirea a fost, este și va fi, să-i încurajez pe oameni și să-i ajut să-și
vindece sufletul.
Știți care e dictonul meu „DACĂ EU AM PUTUT, POȚI ȘI TU !
DACĂ EU POT, POȚI ȘI TU !. Nu-i decolo să te vindeci de o boală incurabilă. Eu,
prin exemplul personal, am ajutat pe multă lume să-și revină din boli, i-am
ajutat cum să aibă grijă de trupul și sufletul lor. Prin ceea ce am postat pe facebook, i-am
încurajat pe mulți să treacă cu bine peste această pandemie (dovadă stau
sutele, sau miile de mesaje de mulțumire).
După ce am fost persoană cu handicap locomotor, după ce am
fost femeie de afaceri de success, am ales, fără a mă obliga NIMENI și NIMIC să
renunț la munca mea de-o viață și să plec, să ajung acolo unde m-a îndrumat
Dumnezeu și s-o iau de la zero. Pașii mi s-au oprit în Baia Mare. Știți voi,
dragele mele, „nimeni nu-i profet în țara lui”. A trebuit să-mi las familia, să
renunț la voi, pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru sănătatea pe care mi-a
redat-o cu mulți ani în urmă. Nu m-a lăsat să plec dincolo de nori, deși mi-am
dorit-o uneori, tocmai pentru că TREBUIA să-mi duc la final MENIREA și
MISIUNEA.
Să mă ierți fiul meu drag și iubit, fiul meu care ai fost
rațiunea mea de a fi , fiul meu care mi-ai fost motivația de a-mi reveni din
boală și din moarte.
Să mă iertați fetițele mele, nepoțelele mele dragi, că nu vă
sunt aproape, dar, așa a vrut Dumnezeu să-mi fie. Să renunț la voi, pentru a mă
dedica multor altor oameni și să-i ajut. V-am sacrificat pe voi, dar m-am
dedicate menirii și misiunii mele.
Voi știți cât de mult vă iubesc, copiii mei dragi !
Silvia Urlih
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu