Doamne, când m-am născut nu am știut
că Tu-mi ești pavăză sub soare,
nu am știut și n-am putut
să țin în frâu durerea care
doare.
Am înțeles târziu că-mi place
să mă-ntâlnesc cu dimineața
și când amurgul nu-mi dă pace,
să mă trezesc, să văd prin
ceață.
Mai răsfoiesc prin frunze ofilite,
îmi mai petrec picioarele prin
râu,
nu am uitat că visele avute
încă-mi sunt vii, încă îmi sunt
pârâu.
Doamne, mai dă-mi din bunătatea
Ta
învață-mi să-mi fiu om bun și să
iubesc,
nu mă urca încă pe stea
vreau să-ți arăt că știu cum să
trăiesc.
Facă-se voia ta mărite Doamne,
viața mi-o las să curgă lin,
încă alerg, mai rătăcesc prin
toamne,
am înțeles că viața îmi e doar
un suspin.
Silvia Urlih - 25.01.2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu