Mi-aduc aminte cum fugeam cu tălpile-n țărână,
cum mă urcam cu ușurință pe garduri și-n copaci,
cum beam apa ce-o scotea găleata din fântână,
piciorul gol dădea în minge, fără de teniși, sau bocanci.
Mi-aduc aminte cum alergam, cum ne jucam„de-a orba”,
cum ziua ne era a noastră, doar luna ne chema în casă,
jucam „camai” printre tufișuri, săream zilnic cu coarda,
mi-aduc aminte cum eram, viața mi-era frumoasă.
Mă uit acum la bieți copii cum stau închiși în case,
cum viața lor trece-n van, privind la o tabletă,
mă doare sufletul când văd cum viața lor se coase,
le este viața la noroc, viața le e ruletă.
Silvia Urlih - 14.01.2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu