Mă-mbracă roșul
și-mi spune
că macii nu mor
de fapt
niciodată.
Mă-mbracă
galbenul,
iar grâul îmi
strigă
că îmi pot fi
mereu
sămânță.
Mă-mbracă
verdele,
pădurea mă-mbie
s-accept
verdele ierbii
și al
frunzelor.
Mă-mbracă
albastrul,
ce bine îmi e
când cerul fără
nori
coboară în
mine.
Mă-mbracă
albul,
îmi simt
dumnezeirea,
ce bine-mi e
în palma Lui milostivă.
Mă-mbracă
curcubeul
și-mi spune că
pot fi
LUMINĂ DIN
LUMINĂ,
dacă-mi
doresc.
Mă-mbracă râul
și-mi dă
povață să fiu ca el,
să las
gunoaiele în urmă
și să curg.
Mă-mbracă
munții
și-mi dăruiesc
necondiționat
din tăria pietrei
neșlefuite.
Mă-mbracă natura
și-mi spune
să nu-mi pierd
niciodată speranța.
Silvia Urlih - 20.01.2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu