În dreapta-i lumină, în
stânga-ntuneric,
în față e drumul ce-l am de
parcurs,
mă uit și în stânga, mă uit și
în dreapta,
frigul m-apasă , nimic n-am de
spus.
Cuvintele-mi tac deși ar striga,
tăcerea m-apasă sub masca
durerii,
lumina-i în față, m-agăț iar de
ea,
dar pașii mă duc, tot sub masca
tăcerii.
Cuvintele-mi urcă spre univers,
tăcerea îmi spune să tac și
s-ascult,
tac, da-n tăcere mai scriu
înc-un vers,
în care îmi urlu tăcerea-n
tumult.
Mi-e milă de mine, mi-e milă de
voi,
tăcem și-n tăcere pășim spre
murire,
purtăm pe umeri saci de nevoi,
tac, da-n tăcere, vă dărui
iubire.
Silvia Urlih - 13.01.2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu