De
multe ori m-am întrebat: de ce m-am născut, cine a decis ca eu să fiu trăitor
al acestui pământ, de ce m-am născut femeie. Oare a fost alegerea mea, sau al
părinților mei?
Și,
tot întrebându-mă și analizându-mi viața, am ajuns la concluzia că eu am fost
cea care am ales să mă nasc și apoi să renasc. Tot eu am fost cea care mi-am ales
genul și părinții.
Știu
că multora li se pare ciudat ce scriu eu acum, dar acesta este ADEVĂRUL meu.
Toată
lumea (inclusiv preoții) spune că sufletul este nemuritor. Ce înseamnă asta ?
Înseamnă că un suflet își poate schimba „haina”, trupul, ori de câte ori revine
pe pământ. De ce revine pe pământ? Pentru că până la ultima revenire nu și-a
învățat toate lecțiile ; lecția iubirii, lecția răbdării, lecția înțelepciunii,
lecția respectului. Însă, cea mai importantă lecție pe care ar trebui să și-o
învețe fiecare om, este aceea a iubirii, respectului și prețuirii față de sine.
Trupul
este îngropat la 2 metri în pământ, pentru a nu infecta natura. Oamenii au nevoie
de un symbol, un mormânt unde să meargă să-l plângă pe cel plecat. Sufletul, în
momentul „morții” se întoarce acolo de unde a venit : dincolo de cer, în rai.
Cât
despre iad, teoria mea este că iadul este aici pe pământ. Dincolo de cer nu este
iad. Dincolo de cer e doar LUMINĂ. Sufletul nu are cum să meargă în iad. Sufletul ăși ia o altă haină, un alt trup și revine
în iadul de pe pământ.
ÎNTUNERICUL
este aici, pe pământ. Orbecăim în întuneric, până când găsim (sau nu) LUMINA.
Nu
degeaba se întâmplă ce se întâmplă pe pământ : cutremure, molime, inundații,
incendii… etc. Uneori, inclusiv iadul, pământul nu mai suportă și se supără de
atâta ură.
Uneori,
pământul se supără pe cei care încearcă să manipuleze mințile oamenilor și
trage semnale de alarmă. El, bietul pământ, trage semnale de alarmă, doar doar
se vor trezi și adormiții lumii.
Dar,
uite că vine LUMINA, Dumnezeirea și ne salvează.
Ce
lecții nu și-a învățat sufletul de-a lungul peregrinării lui prin lumi? A IUBI,
A RESPECTA, A PREȚUI, A NU JUDECA, A NU URÂ, A NU FURA, A NU MINȚI… etc… de
fapt, cele 10 porunci scrise de Moise și
dictate de Dumnezeu.
Acum
iar mă dau exemplu pe mine. A fost o vreme când l-am renegat pe Dumnezeu,
pentru că mergeam din suferință în suferință, din ghinion în ghinion și din
neputință în neputință. A venit apoi un alt capitol al vieții mele în care,
datorită faptului că nu mai suportam suferințele și nu înțelegeam de ce eu ( în
prostia mea credea că doar eu) trebuie să fiu cea pedepsită de Dumnezeire, am
evadat în boală. În timpul acelei boli crunte, am conștientizat multe lucruri.
Atunci m-am apropiat de Dumnezeu, i-am cerut iertare, i-am devenit prietenă, l-am
acceptat în străfundul sufletului meu și am purces pe un drum ales de El. După
ce am făcut asta, m-am însănătoșit.
Abia
de ceva ani am conștientizat că tot ceea ce am trăit, toate cele pe care le-am
petrecut, au avut un scop. Scopul a fost acela de a înțelege și de a
conștientiza ceea ce am spus mai sus : trebuia să înțeleg și să conștientizez
că trebuie să-mi vindec rănile trecute (anterior vieții ăsteia).
Mi-am
dat voie să simt și am simțit iubirea divină. M-am lăsat apoi dusă și condusă doar
de Dumnezeire și nu am mai insistat în alegerile mele (care de multe ori s-au
dovedit a fi greșite).
S-ar
putea spune că m-am înțelepțit. Din nefericire, această înțelepțire s-a
întâmplat abia în trecerea de la toamna spre iarna vieții mele.
Divinitatea
mi-a dat darul și puterea de a scrie despre experiențele trecute, fie ele bune
sau rele. Sper ca această viață să fie ultima mea trecere prin iadul numit pământ.
Eu
am scris, cei tineri citesc și vor citi. Sper ca ei să nu facă greșelile pe
care le-am făcut eu, în neștiința tinereții.
„Cine are urechi aude, cine are ochi vede”.
fragment din cartea „Printre infinituri” - Silvia Urlih
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu