Se spune că în dragoste și în război sunt premise orice fel
de arme. Chiar așa să fie? Nu am înțeles
niciodată de ce se asociază dragostea cu
războiul. Când iubești, iubești și te dăruiești. Când ești în război, atunci
da, scoți toate armele la vedere.
Nu cumva în ambele cazuri există o motivație extrem de
puternică, aceea de a cuceri și poseda? Să cucerești, ce? Să devii proprietarul
a ce sau a cui? Să fii mândru că ai câștigat un război cu cine și pentru ce?
Poate că în dragoste avem sentimentul că ne este permis
orice. Poate că dragostea înseamnă nevoia
de a ne umple anumite goluri interioare prin celălalt.
Poate că, cu cât este mai profund
golul pe care încercăm să-l umplem prin celălalt, cu atât este mai mare
disperarea atunci când suntem confruntați cu posibilitatea de a pierde persoana
pe care am responsabilizat-o cu această sarcină.
Poate că la un anumit moment, dragostea se transformă în
posesie sau în obișnuință.
Poate că la un anumit moment, dragostea se transform în ură.
Suntem dispuși să facem
sacrificii, să renunțăm la cariera noastră, la visurile sau , cel
mai grav, la misiunea sau la drumul pe care-l avem în viață, pentru persoana
iubită? Putem face asta doar pentru a ține, sau a aduce înapoi persoana iubită
? Nu, sub nici o formă nu. (asta o spun eu)
Suntem dispuși să ne
încălcăm principiile și valorile, să ne
lăsăm manipulați, doar pentru a păstra ceea ce iubim (oare?)? Se mai poate numi
iubire, atunci când doar unul face „sacrificii” în numele iubirii? Mai poate fi numită iubire, atunci când se
bazează pe sacrificii ? Mai poate fi iubire când doar unul dintre parteneri se dăruiește
și se chinuie ca relația să meargă mai departe ? mai poate fi numită o relație când
se bazează pe sacrificiu, sau „se chinuie” ?
Ne victimizăm, ne dăm cu capul de toți pereții, înclusiv
de poadea, ne provocăm singuri suferință, ne facem rău nouă, sau altora dacă
aceste lucruri ne oferă o speranță, cât de mică, că ne vom ține aproape, sau că
ne vom aduce iubitul sau iubita înapoi?
Oare, facem asta din iubire sau din teamă?
Cu siguranță că o facem nu din teamă, ci din frică. Frica
de singurătate sau frica de a nu mai avea pe cineva căruia să ne dăruim, sau să
controlăm, sau pur și simplu să iubim.
Poate că în război, totul e permis, dar în dragoste, nu.
Știi cum e : dragoste cu sila, nu se poate.
Poate că e firesc să fii în război cu tine însuți, dar, să
fii în război cu persoana despre care spui că o iubești, nu mi se pare firesc.
În dragoste, în iubire, nu sunt premise compromisurile,
umilințele sau războaiele.
fragment din cartea „Printre infinituri” - Silvia Urlih
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu