joi, 30 august 2012

UN STROP DE SOARTĂ- Silvia Urlih

De s-ar putea,
cu aripi de speranță,
să șterg din soartă 
norii trecători,
să scriu cu tine altă viață
să schimb ce-a fost,
cu anii viitori.

De s-ar putea ,
cu fluturii în joc,
să zbor deasupra ploilor tăcute,
să îi spun timpului
să stea pe loc,
soarta s-o schimb
pe negândite.

De s-ar putea,
să fac un pas spre nemurire,
să uit de mine și de nori,
poate aș aduna în doi
a ta privire
și timpul meu ,
l-aș cumpăra cu flori.

În mâna ta
aș vrea să fiu,
un strop 
din soarta ce mi-a fost aleasă,
aș vrea să uit
de-al meu pustiu,
cu mine prin iubire ,
să mă întorc…”acasă”
Silvia Urlih 30.08.2012

marți, 28 august 2012

RÂU ÎNSINGURAT- Silvia Urlih





Cândva ,
am împărțit și binele și răul,
ca visurile–n crânguri am valsat,
ne-a rupt însă în două rîuri ,
hăul
și peste noi tăcerea
s-a lăsat.

Un râu învolburat am fost
ades,
pe stânci abrupte –n viață
am urcat,
iar lacrimi ce din suflet am cules,
în calea ta ,
cu drag le-am presărat.

Durerea lacrimii nu te-a înduioșat,
sub talpa-ți grea culoarea
i-ai strivit…
astăzi cu râul am plecat
să-mi caut liniștea
în infinit.

Prin picăturile de cioburi cenușii,
un râu însingurat dansează
visător,
pictează -n palme flori trandafirii
stingând cu lacrimi,
focul veșted din izvor.

În nuferi,
râul liniștea-și alină,
printre tăcute sălcii
și visări,
izvorul veșted cu viață îl animă,
valsând
peste trecutele dureri.

 Silvia Urlih 28.08.2012

TĂCUTA VIOARĂ - Silvia Urlih




Ți-e sufletul
vioară-n dimineața
căzută pe clape
de pian bătrân…
îi cântă trupul
în flăcări de gheață,
în zori ce-au apus ,
în ierni ce apun.

Vioara  cântă
în tăcuta vreme
cu sufletul
arzând în jar
pictează-n soartă
veșnice poeme
visând la floarea
iubirii din altar.

Zace pe clapele pianului
păzind
la poarta dimineților
nestinse,
iubirea
ce din sufletu-i arzând,
mai cheamă
vremile promise.
Silvia Urlih 28.08.2012

IUBIRE ZIDITĂ - Silvia Urlih





În infinit
ne-am zidit nemurirea
cu pietre de vis
ziduri albe-am pictat,
cu petale de lacrimi
ne-am desenat iubirea
de zidul iubirii să fiu încuiat.

Iubirea,
prin ziduri
strigă la mine,
un ultim cuvânt
am lăsat ne-ncuiat,
se zbate, se chinuie,
urlă în sine
bate nebună în colțul uitat.

O rază-a luminii
pătrunde prin zid
iubirea o vede,
se-agață de ea
se roagă să iasă
din trupu-i livid
din setea ce sufletul
ieri îl zidea.

Setea de viață,
iubiri și-a zidit
în iubirea zidită
cu flori de pământ…
din infinit descuie
un alt infinit
cu iubirea zidită pe aripi de vânt.
 Silvia Urlih 27.08.2012

DOUĂ JUMĂTĂȚI- Silvia Urlih







Mă pierd
în noaptea nebunelor iele,
șoapte se-ascund
în perdeaua de nori,
mă prind
în dansul tăcutelor stele
cântecul nopții
îmi dă fiori.

O parte din mine
ar vrea să rămână,
cealaltă parte
îmi spune să plec,
soarele și luna
își împletesc cunună
sub cortina durerii
când m-aplec.

Lacrimi de gheață
obrazul mi-l spală,
tristețea m-apasă ,
aerul mi-l ia…
o parte din mine
de suflet e goală
cealaltă parte
vrea cu mine să stea.

Spre zări neștiute
aș vrea ca să zbor,
să uit de durere,
să uit de chin,
să mă pierd
în al uitării izvor
la icoana-ndurării
să mă-nchin.

Sunt două jumătăți
ce în mine se zbat,
se luptă cu mine,
în șoaptă mă roagă….
una să stau,
să îi fiu aliat
cealaltă ,
lumină din cer să culeagă.
Silvia Bya Urlih 27.08.2012

UN BIET PIAN- Silvia Urlih



În adierea mării calde,
Mângâi pe clape un pian tăcut.
Nisipul cântă iubirilor balade ,
Strecoară-n cântec, cântul lui mut.

Un biet pian bătrîn, dezacordat…
Însuflețește suflete pierdute
Pe malul mării cântă întristat
Cântul iubirilor trecute.

Șoapte de plâns se-aud din valul mării
Suspinele îl dor în albul dimineții
În zborul lor plâng și condorii,
Cu aripa spargând perdeaua ceții.

 Un biet pian bătrân, însingurat
Străjer pe malul mării înspumate
Cântă plângând, dezacordat,
Iubirilor pe mal uitate.
Silvia Urlih 27.08.2012

sâmbătă, 25 august 2012

ARȘIȚA URÂTULUI - Silvia Urlih





Arde pământul
sub focul-ndurării
flăcări de ură-i înneacă sclipirea
plânge pădurea
sub jarul durerii,
arde câmpia
jelind omenirea.

Vântul adie
cu arderi păgâne,
flori se topesc în arșița verii,
pământul rodește foc
fără grâne,
omul se roagă-n zadar
învierii.

Arșița urii
a pus stăpânire,
pământul se roagă smerit norilor,
omul se pierde-n a lui urâțire,
iubirea-i se pierde
în undele ploilor.

Arde pământul  
repiră din pântec,
răul din om s-a cuibărit
în foc,
caută–alinare-n descântec,
să nu-l mai ardă
își caută iubirii un loc.

Arde pământul
sângele-l doare
inima îi plânge,
sufletu-i îngheață,
te roagă :
”Omule ce n-ai loc sub soare !
dezgheață-ți sufletul,
iubește și învață !”
Silvia Urlih 23.08.2012

vineri, 24 august 2012

MACI ALBAȘTRI - Silvia Urlih





Din râsul macilor
în bejenire
am învățat că pot iubi,
în pergament pecetluit
de nemurire,
macii mi-au scris
că nu mai pot fugi.

Din plânsul macilor albaștri,
un zâmbet
printre lacrimi a-nflorit
și răsăsind în noaptea mea
cu astri,
macul din suflet,
a întinerit.

Prin câmpul lacrimilor
mele
de multe ori am ațipit,
am căutat arderea lumii
printre stele,
dar anii mei …

au obosit.
Silvia Urlih 24.08.2012

AM ÎNOTAT - Silvia Urlih






O lacrimă am fost
pe cerul plin de patimi,
sămânță-am fost
la rădăcina unui pin,
oceanele umplutu-le-am
cu lacrimi
și-am înotat până la mal ,
ca un suspin.

Vaporul vieții mele
s-a rătăcit ades în larg,
oceanul cu suspine
l-am traversat zâmbind
din inimă facut-am alt catarg
și- am înotat spre mal
sperând,
iubind.

Un matelot am fost
pe puntea vieții,
busola uneori
în val m-a rătăcit,
am căutat alt drum
prin focurile ceții,
și-am înotat ,
până ce sufletul 
mi l-am găsit. 

Silvia Urlih 24.08.2012

GÂNDURI UITATE - Silvia Urlih


Doinește
pădurea din mine
de dor,
câmpia se-oprește
din verdele-i dans,
focuri se-aprind
în tainic izvor,
se tânguie-n ultimul vals.

Pădurea din gându-mi
cu frunze cernite,
îngenunchează
spunând rugăciuni...
cuvinte îngână
dar sunt desfrunzite,
că-s scrise-n nisip
cu tăciuni.

Câmpiile vremii
din dans s-au oprit,
privirile-mi sunt
ca niște poteci
uscate de vântul
ce-a stat obosit,
de gânduri uitate
în apele seci.
Silvia Urlih 24.08.2012

CITEȘTE-N MINE ANOTIMPUL- Silvia Urlih






Pășește peste mine
timpul crud
cu zorii dimineții
uitate în uitare,
secundele-mi îmbracă
trupul nud,
luând cu ele
clipe ce-au fiert
în lumânare.

Citește-n mine
cu mine
anotimpul,
citește că am fost
un gând,
un chip sculptat,
un chip ce s-a luptat
cu timpul
ce a venit…
și iute a plecat.

Cern timpul
timpului
plângând,
prin palmă simt
cum sufletu-mi se zbate,
plătesc să plec
spre vama din pământ,
cu gânduri vii
din clipele visate.

O nouă dimineață
mă strigă
și mă cheamă
covor de frunze verzi
aștern
în anotimp,
aud
cum vine-o toamnă
ce mă-ndeamnă
să mă grăbesc citind
cu mine lângă mine
un alt timp.
 Silvia Urlih 23.06.2012