CHEIA FLORILOR - Silvia Urlih

Îmi spăl

în ploaia dimineții

dorul.

încerc să reclădesc casa ce

mă îmbălsămează,

desculță-alerg iar

spre izvorul

ce mi-a spălat pereții

în fiece

amiază.

Din suflet,

humă

și din rouă,

iar plămădesc cu lacrima o cărămidă,

în mine

să–mi clădesc o casă nouă,

spre mâine,

cu cheia florilor

să se deschidă.

În ploaia dalbei dimineți din toamnă,

mai desenez

cu vârful frunzelor

o ușă,

îmbrățișez pământul

care tăcut 

mă-ndeamnă

s-arunc ce până ieri a fost

cenușă.

Din casa mea

cu fluturi în fereastra vieții,

a mai rămas

un zid

de nepătruns,

cu lumânarea-am să cioplesc pereții,

căci sufletul

mi-e încă viu…

în zorii iernii

ce-a apus.

Silvia Urlih 19.08.2012