În infinit
ne-am zidit nemurirea
cu pietre de vis
ziduri albe-am pictat,
cu petale de lacrimi
ne-am desenat iubirea
de zidul iubirii să fiu încuiat.
Iubirea,
prin ziduri
strigă la mine,
un ultim cuvânt
am lăsat ne-ncuiat,
se zbate, se chinuie,
urlă în sine
bate nebună în colțul uitat.
O rază-a luminii
pătrunde prin zid
iubirea o vede,
se-agață de ea
se roagă să iasă
din trupu-i livid
din setea ce sufletul
ieri îl zidea.
Setea de viață,
iubiri și-a zidit
în iubirea zidită
cu flori de pământ…
din infinit descuie
un alt infinit
cu iubirea zidită pe aripi de vânt.
Silvia Urlih 27.08.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu