Din râsul macilor
în bejenire
am învățat că pot iubi,
în pergament pecetluit
de nemurire,
macii mi-au scris
că nu mai pot fugi.
Din plânsul macilor albaștri,
un zâmbet
printre lacrimi a-nflorit
și răsăsind în noaptea mea
cu astri,
macul din suflet,
a întinerit.
Prin câmpul lacrimilor
mele
de multe ori am ațipit,
am căutat arderea lumii
printre stele,
dar anii mei …
au obosit.
Silvia Urlih 24.08.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu