Mai dă-mi puțin
din răsuflarea
timpului,
presară clipe de
safir
pe trupu-mi
ostenit,
răsari tu viață
din firul trandafirului
și dă-mi secunda
din anul bejenit.
Alintă-mă
în șoapta
dimineții calde,
trezește-mă din
amorțeala crudă,
îmbracă-mi sufletu-nfrunzit
cu verzi smaralde
,
sădește-n toamna
mea,
o ultimă
secundă.
În urma clipei
care va fi să
vină-n zori,
tu să-mi rămâi alături
împietrit,
două statui să
fim,
să nu mai fim prin
ere călători,
grădinile din
rai
să le luăm cu
noi
în asfințit.
Silvia Urlih 15.08.1012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu