Cândva ,
am împărțit și binele și răul,
ca visurile–n crânguri am valsat,
ne-a rupt însă în două rîuri ,
hăul
și peste noi tăcerea
s-a lăsat.
Un râu învolburat am fost
ades,
pe stânci abrupte –n viață
am urcat,
iar lacrimi ce din suflet am cules,
în calea ta ,
cu drag le-am presărat.
Durerea lacrimii nu te-a înduioșat,
sub talpa-ți grea culoarea
i-ai strivit…
astăzi cu râul am plecat
să-mi caut liniștea
în infinit.
Prin picăturile de cioburi cenușii,
un râu însingurat dansează
visător,
pictează -n palme flori trandafirii
stingând cu lacrimi,
focul veșted din izvor.
În nuferi,
râul liniștea-și alină,
printre tăcute sălcii
și visări,
izvorul veșted cu viață îl animă,
valsând
peste trecutele dureri.
Silvia Urlih 28.08.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu