În alb și negru
zilele-mi strecor ,
nisipul
cerne orele
în timp,
prin podul palmei
desenez
un nou décor,
pictez cu clipe
în mine
un nou anotimp.
Un orologiu
plânge
între zi și noapte,
trezește-n mine
timpul
care vine,
secundele valsează printre șoapte
purtându-mă
în valsul lor
spre mâine.
Oglinda mă privește tremurândă
pe chipul ei
azi
lacrima a-ncremenit
se uită către mine
la femeia blondă
ce nu mai lăcrimează,
căci uite…
s-a trezit !
Silvia Urlih 13.08.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu