Pași rătăciți
mă duc
spre nicăieri,
pași neuitați
au venit
din trecut,
copilul vieții am fost până ieri,
dar azi,
parcă ies din al vieții tumult.
Pășesc spre îngerul
meu în tăcere,
să nu-i hărțuiesc zborul liniștit,
fruntea căruntă
mi-o plec
cu durere,
dar aș vrea
să îmi spună
unde-am greșit.
Urme de pași
peste viață-au rămas,
nisipul din oră peste mine se cerne,
secunda colindă
cu mine-ntr-un glas
cântecul vieții
peste mine
l-așterne !
Silvia Bya Urlih
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu