Doinește
pădurea
din mine
de
dor,
câmpia
se-oprește
din
verdele-i dans,
focuri
se-aprind
în
tainic izvor,
se
tânguie-n ultimul vals.
Pădurea din gându-mi
cu
frunze cernite,
îngenunchează
spunând
rugăciuni...
cuvinte
îngână
dar
sunt desfrunzite,
că-s
scrise-n nisip
cu
tăciuni.
Câmpiile
vremii
din
dans s-au oprit,
privirile-mi
sunt
ca
niște poteci
uscate
de vântul
ce-a
stat obosit,
de
gânduri uitate
în
apele seci.
Silvia Urlih 24.08.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu