joi, 31 decembrie 2020

PLUGUȘOR ATIPIC - Silvia Urlih


 

Aho aho frați și surori,

Nu mai fiți cu capu-n nori,

Fiți atenți la viața voastră ,

Ce se-ascunde sub fereastră.

 

Nu lăsați răul de-afară,

Să vă intre în cămară,

Îmbrăcați-vă în suflet,

Nu mai fiți o clipă plânset.

 

Râdeți zilnici și zâmbiți,

Nu stați în case zidiți,

Cu natura vă-nfrățiți,

Noul an să îl primiți.

 

Purtați masca, că nu-i bai

Ascultați de legea scrisă

Nu uitați însă de voi

și nu stați prea mult în casă.

 

La anu și la mulți ani,

Să ne întâlnim cu drag,

Nu fugiți doar după bani,

Că vă sunt stavilă-n prag.

 

Aho aho surori și frați,

Plugușorul ce l-am spus,

Să fă facă nepătați,

Doar atâta eu am scris !

 

Plugușorul ce îl cânt

e-o urare de la mine

cât mai ești pe ăst pământ

fi-ți iubire din iubire !

 

La anu și la mulți ani !

Silvia Urlih - 31.12.2020

 

miercuri, 30 decembrie 2020

DOR DE BUNICA - Silvia Urlih


Ce dor mi-e de tine,  bunica mea dragă,

ce dulci îmi erau spusele tale,

în mine-ai sădit lumea întreagă,

te-am ascultat, sunt munte, nu-s vale.

 

Tu mi-ai fost îngerul meu păzitor,

îmi ești icoana ce-am pus-o în ramă,

m-ai învățat cum să-mi fiu iar izvor,

din cer, mi-ai oblojit, rană cu rană.

 

Din albul luminii mereu mă veghezi,

lumină mi-ai fost și încă îmi ești,

în rugă cu mine îngenunchiezi,

cu mine-mpreună rescriem povești.

 

Mi-e dor de mirosul gutuii din geam,

mi-e dor de parfumul de scorțișoară,

mi-e dor când în brațe eu te stângeam,

mi-e dor de vremile de-odinioară.

 

Eram prea copil când la cer ai plecat,

dar serile-n care în brațe-ți eram,

n-o să le uit, căci mi-ar fi cu păcat.

Icoană îmi ești, câte zile-o să am.

Silvia Urlih - 30.12.2020

marți, 29 decembrie 2020

Ce m-a învățat anul 2020 - Silvia Urlih

 

Mai sunt doar câteva ore și pășim, plini de spreranțe, în anul 2021. Anul pe care l-am petrecut, a fost un an plin de încercări. Fiecare dintre noi am mai avut câte o lecție de învățat.

Cu mulți ani în urmă spuneam despre mine că sunt repetentă la lecția RĂBDĂRII. Peste câțiva ani am spus despre mine că sunt corigentă la această lecție. Cu 5 ani în urmă mi-am propus nu doar să trec clasa, ci să fiu și premiantă. Pandemia din 2020 mi-a dat nota 10 la lecția RĂBDARE.

 Sunt mândră de mine. Mi-am pus pe frunte coronița de premiant. În afară de lecția RĂBDĂRII, acest an m-a mai învățat multe. Printre altele, m-a învățat că mă pot ruga la lumina lumânării pe care o aprind în altarul casei mele. 

M-a mai învățat să nu mă las influențată de frica pe care mass-media mi-o induce prin fel de fel de știri, una mai controversată decât cealaltă.

M-a mai învățat să-mi creez propriul  univers pe care mi l-am creeat tot în interiorul casei mele.

M-a mai învățat să-mi iubesc fotoliul, patul, aragazul, covoarele, perdelele, cana de ceai și de cafea, florile, tot ceea ce se află în interiorul universului meu și că nicăieri nu e mai bine ca acasă.

M-a mai învățat că, chiar dacă stau în casă, să nu renunț la a mă îngriji, la a mă prețui, la a mă iubi și respecta.

M-a mai învățat să nu-mi plâng de milă, să nu-mi fie frică, să nu mă lamentez, să nu mă victimizez, pentru că nu sunt victima nimănui; nici a mea, nici a sistemului și nici al nimănui și că am puterea să continui să-mi îmbunătățesc emoțiile și în consecință, să mă schimb vis-à-vis de ceea ce se întâmplă în afara mea și a casei mele.

În interiorul meu și-al tău și-al tuturor există o forță nebănuită pe care dacă o identifici, poți merge mai departe, poți depăși orice obstacole create sau induse  de alții.

Un singur lucru nu îl pot accepta, nu îl pot face și cred că nu îl voi putea face vreodată detașat: să-mi respir propria expirație. Oricât m-am străduit în lunile astea, nu m-am putut împrieteni absolut de loc cu masca pe care a trebuit (și încă trebuie) să o port inclusiv în aer liber. Am vorbit cu ea, am drăgălit-o, am mângâiat-o, i-am mulțumit, am implorat-o, dar… ea nu mă vrea, așa cum nici eu nu o vreau. Nu o vreau și gata. Toată ființa mea o respinge, nu doar sufletește sau emoțional, ci și fizic. Cred că sunt alergică la mască, după felul în care fățuca mea reacționează.  

Poate pentru că ani de zile am luptat cu mine să renunț la „măștile”  pe care viața m-a obligat să le port de-a lungul timpului ? Zeci de ani m-am forțat să zâmbesc, iar zâmbetul îmi era fals și hâd…. Era doar un rictus. Când în sfârșit am învățat să zâmbesc și să râd din tot sufletul și cu sinceritate, a venit nenorocita asta de pandemie care m-a obligat să-mi ascund iar zâmbetul. De data asta nu sub un zâmbet fals și hâd, ci sub o zdreanță de cârpă sau hârtie, pliată.

Cert este un lucru : nu voi renunța să zâmbesc și să râd din tot sufletul. Voi continua să-i las sufletului dreptul să-mi picteze chipul.

Mulțumesc anului 2020 pentru alte lecții, dar nu mai vreau un alt an ca acesta. 

fragment din cartea „ Printre infinituri” - Silvia Urlih


POATE CĂ... - Silvia Urlih

 

Poate că am plutit o viață

printre valuri,

am stat cu un picior în barcă

și altul în ocean,

poate mi-am căutat ființa

între maluri,

dar

mi-am găsit menirea

în calea ce-o aveam.

 

Îmi sunt copilul

care-a privit

prin cioburi sparte,

nu mi-am văzut ființa întreagă

niciodată,

am acceptat să mă privesc de-afară

și m-am dat la spate,

n-am înțeles că viața

e uneori ciudată.

 

Poate c-am plâns

și am îngenunchiat o vreme ,

dar sunt aceeași eu

care acum îmi sunt,

sunt eu,

cihar dacă privirea

și sufletul îmi geme,

dar eu am acceptat

să-mi fiu o clipă pe pământ.

Silvia Urlih - 29.12.2020


MAMA MEA DIN CERURI SFINTE - Silvia Urlih

A venit aseară mama,

a venit din ceruri sfinte,

mi s-a așezat pe pat

și m-a mângâiat ușor,

i-am simțit mânuța caldă,

i-am simțit privirea blândă,

n-am vorbit multe cu ea,

dar

mi-a spus că-i este dor.

 

Mi-a mai spus măicuța mea

că mă vede dintre stele,

că acolo-i este bine

și că-n taină mă veghează,

că îmi e mereu aproape

și că vede tot ce fac,

că acolo între ceruri,

ea nu doarme,

este trează.

 

Mulțumesc măicuța mea

că îmi ești mereu aproape,

mulțumesc măicuță dragă

că te simt

și că îmi ești,

îmi ești îngerul din ceruri

care-mi dă mereu de veste,

îmi ești sfânta mea măicuță

care-mi bate la ferești.

 

Mama mea din ceruri sfinte,

să nu-ți fie dor de mine,

eu cu viața mă împac,

nu-i ușor,

dar viețuiesc,

știi, aseară te-am visat

și ți-am spus că-mi este bine,

dar tu știi că-n viața asta,

încă lupt ca să trăiesc.

Silvia Urlih 29.12.2020

 

duminică, 27 decembrie 2020

Sărbători atipice - Silvia Urlih

 

În anii trecuți, pregăteam o masă îmbelșugată și așteptam cu mare drag familia și prietenii , sau ieșeam la restaurant.

Azi stăm la masă aproape singuri și cu frică, fie de cea a virusului, fie de cea a vecinilor care s-au transformat în securiști și ne pot pârâ la poliție.

În anii precedenți, petreceam multe ore prin magazine, alergând după cadouri pentru familie și prieteni. Anul acesta, ori facem cumpărături on0line, ori o lăsăm baltă cu darurile, pentru că oricum nu avem cui să le oferim.

Acum , stăm singuri prin case, fără a mai avea privilegiul de a-i mai putea privi în ochi sau a-i mai putea îmbrățișa pe cei dragi. Ne vorbim privindu-ne printr-o cameră și ne dăruim inimioare, emoticoane și imagini virtuale.

Copiilor le vor fi teamă să ajungă la părinți, pentru ca nu cumva să le aducă în dar vreun coviduț. Dacă ne vor intra în totuși în casă și unii și alții vom fi temători și ne vom înmâna cadourile de la distanță.

Însă, luând în considerare anul nefast pe care l-am trăit cu toții, cred că fiecare în parte poate vorbi despre o renaștere interioară.

O renaștere venită prin lecții, provocări și conștientizări care ne pot aduce mai aproape de sufletul nostru.

Da, anul acesta sărbătorile ne sunt altfel. Ne sunt cu restricții, cu temeri  și cu frici . Anul pe care tocmai l-am petrecut este atipic. Este un al al războiului. Război cu mine însămi, război cu informațiile pe care le văd la tv, război cu ceea ce aud de la prieteni, război cu frica de infectare. Am ajuns ca la cel mai mic strănut să ne temem că-i covid. Măștile ne sufocă, dar le purtăm cu stoicism.

Pentru mine, aceste sărbători au însemnat să fac pace cu mine și cu tabieturile pe care le aveam. Am învățat definitiv și pentru totdeauna, lecția RĂBDĂRII. Am avut timp să mă relaxez, să mă odihnesc, să stau îndelung la povești cu mine însămi.

Am petrecut Crăciunul în liniște și-n singurătate, așa cum am petrecut și Paștele. Vom petrece tot în liniște și-n singurătate și trecerea dintre anii 2020-2021. Adio vizite la rude și prieteni, adio colinde, adio plugușor.

Covidul ne-a închis în case, ne-a redus la tăcere, ne-a învățat cum să ne spălăm pe mâini, ne-a pus botnițe și  ne-a învățat că putem să trăim chiar dacă ne inspirăm expirația, inclusiv în aer liber.

Dorința supremă pe care mi-o pun acum, la cumpăna dintre ani este, să ieșim din pandemia care ne-a schimbat total viețile, care ne-a confiscate îmbrățișările, care ne-a sălbăticit și care ne-a închis  în noi.

Doamne ajută-ne, iartă-ne, miluiește-ne și ne mântuiește ! Scapă-ne te rog din suflet, de supliciul la care am fost supuși. Deja mi-e teamă să mai spun : dă-ne ceea ce merităm, pentru că dacă aș spune asta, ar fi vai și-amar de noi. 

fragment din cartea „Printre infinituri” - Silvia Urlih


POATE C-AȘ VREA - Silvia Urlih

 

Aș da un ban,

poate c-aș da averea ce o am

dac-aș putea

să îmi răscumpăr

tinerețea,

dac-aș putea

să mă întorc la anii ce-i aveam,

atunci când nu știam

ce-nseamnă bătrânețea.

 

Mi-aș da

și muntele pe care l-am urcat,

mi-aș da și macii

care m-au învățat

că viața-i doar o clipă,

mi-aș da câmpia

cu grâul ce-a uscat,

mi-aș da o pană

din ceea ce mi-a fost aripă.

 

Dar, nu aș da nimic,

căci viața mi-a fost viață,

nu aș schimba nimic

din ceea ce-am făcut,

am și zburat,

am și căzut,

am înnotat în ceață,

dar n-aș schimba nimic

din ceea ce-am trăit.

 

Poate că gândul

mă îndeamnă

să fiu ce nu mi-am fost,

poate c-aș vrea să fiu

fără de bătrânețe,

poate c-aș vrea ,

dar vrerea n-are rost,

viața mă duce-n grabă

spre altă tinerețe.

 

Mi-aș da averea ce o am ??

Averea mea îmi sunt copiii

și cărțile pe care le-am  scris.

Să-mi dau la schimb urmașii ??

Nici pe departe.

Nu mi-aș sacrifica averea

și nici filele scrise

nu le-aș pune pe foc

pentru a-mi retrăi copilăria și tinereța.

Mulțumesc Doamne pentru ceea ce mi-ai dat,

pentru ce-mi dai

și pentru ce-mi vei da.

Silvia Urlih 17.12.2020