Sărbători atipice - Silvia Urlih

 

În anii trecuți, pregăteam o masă îmbelșugată și așteptam cu mare drag familia și prietenii , sau ieșeam la restaurant.

Azi stăm la masă aproape singuri și cu frică, fie de cea a virusului, fie de cea a vecinilor care s-au transformat în securiști și ne pot pârâ la poliție.

În anii precedenți, petreceam multe ore prin magazine, alergând după cadouri pentru familie și prieteni. Anul acesta, ori facem cumpărături on0line, ori o lăsăm baltă cu darurile, pentru că oricum nu avem cui să le oferim.

Acum , stăm singuri prin case, fără a mai avea privilegiul de a-i mai putea privi în ochi sau a-i mai putea îmbrățișa pe cei dragi. Ne vorbim privindu-ne printr-o cameră și ne dăruim inimioare, emoticoane și imagini virtuale.

Copiilor le vor fi teamă să ajungă la părinți, pentru ca nu cumva să le aducă în dar vreun coviduț. Dacă ne vor intra în totuși în casă și unii și alții vom fi temători și ne vom înmâna cadourile de la distanță.

Însă, luând în considerare anul nefast pe care l-am trăit cu toții, cred că fiecare în parte poate vorbi despre o renaștere interioară.

O renaștere venită prin lecții, provocări și conștientizări care ne pot aduce mai aproape de sufletul nostru.

Da, anul acesta sărbătorile ne sunt altfel. Ne sunt cu restricții, cu temeri  și cu frici . Anul pe care tocmai l-am petrecut este atipic. Este un al al războiului. Război cu mine însămi, război cu informațiile pe care le văd la tv, război cu ceea ce aud de la prieteni, război cu frica de infectare. Am ajuns ca la cel mai mic strănut să ne temem că-i covid. Măștile ne sufocă, dar le purtăm cu stoicism.

Pentru mine, aceste sărbători au însemnat să fac pace cu mine și cu tabieturile pe care le aveam. Am învățat definitiv și pentru totdeauna, lecția RĂBDĂRII. Am avut timp să mă relaxez, să mă odihnesc, să stau îndelung la povești cu mine însămi.

Am petrecut Crăciunul în liniște și-n singurătate, așa cum am petrecut și Paștele. Vom petrece tot în liniște și-n singurătate și trecerea dintre anii 2020-2021. Adio vizite la rude și prieteni, adio colinde, adio plugușor.

Covidul ne-a închis în case, ne-a redus la tăcere, ne-a învățat cum să ne spălăm pe mâini, ne-a pus botnițe și  ne-a învățat că putem să trăim chiar dacă ne inspirăm expirația, inclusiv în aer liber.

Dorința supremă pe care mi-o pun acum, la cumpăna dintre ani este, să ieșim din pandemia care ne-a schimbat total viețile, care ne-a confiscate îmbrățișările, care ne-a sălbăticit și care ne-a închis  în noi.

Doamne ajută-ne, iartă-ne, miluiește-ne și ne mântuiește ! Scapă-ne te rog din suflet, de supliciul la care am fost supuși. Deja mi-e teamă să mai spun : dă-ne ceea ce merităm, pentru că dacă aș spune asta, ar fi vai și-amar de noi. 

fragment din cartea „Printre infinituri” - Silvia Urlih