Zâmbetul unește oameni ,
nu doar
chipuri zgribulite,
îi unește
în unirea ce-n unire s-au crezut,
măști
cu zâmbete ascunse
își
zâmbesc
pe
nevăzute,
își
șoptesc din ochi șăgalnic :
ți-am
zâmbit,
nu m-ai
văzut?
Ochi-s triști
și-ncercănați,
sufletul
în ei se zbate,
își
vrea zâmbetu-napoi,
își vrea
soarele și luna,
vrea să
simtă că-i e bine ,
vrea
s-alerge-n libertate,
nu mai
vrea masca să-l doară,
dacă-l strânge,
nu-i totuna.
Zâmbetul
în gând zâmbește,
dar
zâmbirea-i este tristă,
stă ascuns
pe sub o mască,
se
sufocă,
nu
respiră,
lacrimile-i
curg șiroaie,
dar
le-ascude în batistă,
zâmbetul
în gând zâmbește,
și-ar
dori să-și fie…
fără.
Silvia Urlih - 18.12.2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu