Ce dor mi-e de tine,
bunica mea dragă,
ce dulci îmi erau spusele tale,
în mine-ai sădit lumea întreagă,
te-am ascultat, sunt munte, nu-s vale.
Tu mi-ai fost îngerul meu păzitor,
îmi ești icoana ce-am pus-o în ramă,
m-ai învățat cum să-mi fiu iar izvor,
din cer, mi-ai oblojit, rană cu rană.
Din albul luminii mereu mă veghezi,
lumină mi-ai fost și încă îmi ești,
în rugă cu mine îngenunchiezi,
cu mine-mpreună rescriem povești.
Mi-e dor de mirosul gutuii din geam,
mi-e dor de parfumul de scorțișoară,
mi-e dor când în brațe eu te stângeam,
mi-e dor de vremile de-odinioară.
Eram prea copil când la cer ai plecat,
dar serile-n care în brațe-ți eram,
n-o să le uit, căci mi-ar fi cu păcat.
Icoană îmi ești, câte zile-o să am.
Silvia Urlih - 30.12.2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu