AȘ VREA SĂ FIU- Silvia Urlih

Aș vrea să fiu

un spic,

pe care timpul să-l preseze între infinituri.

Aș vrea să fiu

nimic,

iar vântul să mă plimbe între asfințituri.

Aș vrea să fiu

un munte,

pe care să pășească sfinții în sihăstria lor.

Aș vrea să fiu grăunte

să mă hrănesc cu seva rugăciunilor.

Aș vrea să fiu

cuvântul,

să-mi scriu dorința în palma unui vers.

Aș vrea să fiu

pământul,

pe care soarta l-a cules din univers.

Aș vrea să fiu

copil

să mă mai nasc o dată și-nc-o dat,

să fiu cât mai umil,

să mă primească Domnul prin Poarta Lui,

fără să bat.

Silvia Urlih 29.04.2013

LINIȘTEA PĂMÂNTULUI- Silvia Urlih

Pământul

mă mângâie-n tălpi…

urcă prin iarbă ,

mă îmbăiază-n miros de narcise,

pomul înflorit,

 plânge-n petale

și mă-ntreabă:

Ai avut și tu vise ucise ?

Da, am avut !

îi răspund strângându-l la piept…

am avut

și vise,

și zile

și nopți

și amiezi,

mi-au fost strivite de oameni,

dar eu

mai aștept,

aștept să înflorească

frunzele-n livezi.

Liniștea pământului

îmi intră în sânge,

ochii-mi tresaltă

vor să se-nchine…

curg lacrimi…

sufletul în pumni

se strânge…

își strânge liniștea

                                                                     și uită de sine.      

Silvia Urlih 28.04.2013

NEPOȚELEI MELE SILVIANA de ziua ei

Cât de flămând e timpul,

cum aleargă,

iar amintirea vie

pe mine-a năvălit…

când te-am ținut în brațe,

fetița mea cea dragă

am plâns de bucurie,

căci tare te-am dorit.

Să știi

că te-am cerut

de când erai doar boare

și printre aștri călătoreai

cătându-ți adăpost…

când te vedeam în vis

erai

micuța floare

ce-ți alegeai un nume

și-o viață cu un rost.

Tu știi fetița mea

că Bya

te iubește,

că te-am dorit o viață ,

dar viața a sortit,

tu

să rămâi cu apa

care acum te crește,

eu

să alerg spre munte

cu soare-n răsărit.

Și să mai știi fetiță

că drumul ți-e deschis,

că sufletul tău sincer

aleargă

spre nirvana ,

că sfinții

toți s-au strâns

și-n viață au decis

să fii stea între stele,

iubita mea nepoată

Silviana.

Silvia Bya Urlih

NE LEAGĂ NOAPTEA - Silvia Urlih

Am ațipit

pe zorii

din ochii tăi

căprui,

vraja mă leagănă

pe visul timpului,

îmbrățișăm

magia nopții

ascunsă în gutui

și ne lăsăm purtați

de focul valului.  

Ne leagă noaptea

cu faldurile  ei ,

ne sfâșiem arzând

trupul însetat,

ne-nlănțuim cu luna

din florile de tei

și ne oprim

când cerul

se-oprește din oftat.

Spre dimineață

când luna obosită,

culcuș își face

din pleoapa ei albastră,

în șoaptă

ne retragem

în casa adormită,

pe curcubeul nostru

ce-l strângem iar

în glastră.

Silvia Urlih - 25.04.2013

CINE SUNT EU ? - Silvia Urlih

Cine sunt eu și de ce scriu ?

De ce mi-ai pus sub deget simțăminte ?

Cine sunt eu, de unde viu ?

De ce înșir pe noapte albastrele cuvinte ?

Te-ntreb de-o vreme de ce m-ai dăruit,

de ce mi-ai uns cu slove sufletul,

de ce când mi-era somn, tu m-ai trezit

și de atunci îți sorb din ceruri zumzetul.

-Cine ești tu ? 
-Ești tălmăcirea gândului,

ești suflet , doar un suflet în petală,

ești rătăcirea-n versuri a pământului,

ești scris pe margine de filă uitat de o vestală.

-Îmi râde sufletul între coperți scorțoase,

îmi plânge uneori în roșu vers,

mă șterg cu ploaia din lacrimi noroioase

și scriu cu raza soarelui pe univers.

Scriitorii scriu cărți. Cărțile sunt suflete între coperți. Ele plâng, râd, suferă,speră . Scriu cu litere negre pe fila albă. Mesajul… mesajul mereu este altul.

Silvia Urlih 24.04.2013

MĂ CONTOPESC ÎN UMBRĂ - Silvia Urlih

În noaptea

prinsă cu agrafe de-amintiri,

aud

un murmur cald de voci,

mă-mbată miresmele-mpletite-n glăsuiri,

când calc pe urma

lăsată de umbra

unei scoici.

În fața mea,

o umbră mă conduce,

privirea-mi se apleacă,

încearcă s-o sărute,

pe vârfuri o urmez

să văd unde mă duce,

cum îmi va fi

pe drumuri

neștiute.

Deodată,

umbra-mi se îmbracă în aripe

și zbor,

plutesc cu ea

deși sunt doar cu mine,

pământul se adună,

se strânge în izvor,

iar eu…

mă contopesc în umbră

și mi-e bine.

Silvia Urlih 25.04.2013

UMBRA NEPERECHE - Silvia Urlih

Uneori,

umbra își numără secundele tăcând,

își plânge prezentul,

e tristă pe mâine,

stă răstignită pe aripă sperând

să fie miere

și cântece

și pâine.

Uneori,

umbra dansează

printre cuvinte  nerostite,

plivește glasuri ce vin din univers,

se plimbă

printre tainice morminte

ce-au fost cândva

miezul cuvântului ales.

Uneori,

umbra se-mpiedică de alte umbre,

închide ochii

și merge mai departe,

lasă în urmă gândurile sumbre

zâmbește,

plânge 

și flori din suspin împarte.

Uneori,

umbra se-mbracă-n altă umbră ,

își toarnă-n suflet

sufletul pereche,

își coase-n vene sângele

și speră

să-i fie umbra pereche,

umbra nepereche.

Silvia Urlih 25.04.2013

ÎN RAIUL MEU - Silvia Urlih

Am fost în iad

de-atâtea ori,

dar m-am întors

cu raiul

înapoi,

am luat cu mine

dalbe flori

și-un inorog

să-mi cânte

din trifoi .

În raiul meu e liniște,

e soare,

e lumină,

sunt munți,

e un ocean și o pădure …

am stat de vorbă cu timpul

ce-o să vină,

să-mi dea secunda

din coșul lui

cu mure.

Cu raiul meu

ce crește din icoană,

nu vreau să rătăcesc,

vreau un cuvânt…

vreau să îmi spună

că viața

nu-i dojană,

cu viața vreau

să fac iar

legământ.

Silvia Urlih 23.04.2013

CU ARIPI ASCUNSE - Silvia Urlih

V-ați pus în minte

aripile să-mi tăiați pe-ascuns,

să mi le aruncați

în depărtări…

dar eu

le-am prins din zbor,

apoi le-am uns

cu leacuri

ce le-am strâns în lungi oftări.

Mi-am răsădit în suflet

aripi,
 să nu mor,

le țin ascunse

să nu le mai găsiți în veci…

cu aripile-n mine

astăzi zbor…

zbor

spre lumină

prin încercatele poteci.

Cu aripi

larg deschise-n mine

eu trăiesc,

le-am încuiat

să nu le mai vedeți nicicând,

cu ele

peste valuri

azi plutesc

ele mă poartă-n zboruri

doar în gând. 

Silvia Urlih 23.04.2013

CU DINȚI DE FOC - Silvia Urlih

Cu dinți de foc

îmi scormonesc aflarea,

caut ceva

prin anii

ce-au trecut,

caut copilul din crâng,

caut suflarea ,

caut lumina

din veacuri

de demult.

Cu dinți de foc

m-agăț

de bunul soare,

caut în el o viață ce străluce,

în căutarea mea,

totul mă doare

și n-am aflat cărările

unde m-or duce.

Cu dinți de foc

încerc s-aprind

lumina,

orbecăi nestatornică

în infinit,

mă-ntreb dac-am greșit,

a cui e vina,

de câte ori revin

din ani

fără sfârșit.

Silvia Urlih 21.04.2013

ÎȚI SCRIU COPILE… Silvia Urlih

Îți scriu copilul meu

iar o scrisoare;

să știi că astăzi dealul a-nflorit,

că amintirea

încă mă mai doare

și dorul meu de tine

n-a murit.

Domnului meu îi scriu iar acatist,

îi stau în brațe

și îi povestesc ,

că sufletul mi-e liniștit

deși e trist

și-l rog

să te îmbrace-n flori

căci te iubesc.

Îți scriu copile

că îmi este bine

și plouă peste mine cu lumină,

că zilele

de liniște mi-s pline,

dar dorul

plânge

în surdină.

Scrisoarea

ți-am trimis-o cu un porumbel,

va ști să te găsească

să ți-o dea,

i-am dat-o și i-am spus :

-Să stai puțin cu el

și când te-ntorci

să vii cu gândul lui

scris pe o stea.

Silvia  Urlih 21.04.2013

NINGE CU FLORI - Silvia Urlih

Ninge

cu flori de lumină din cer,

acoperă sorți ,

anotimpuri

și nori,

dealu-l îmbracă în  alb

și mister,

ninge cu răsărit

pe cărări.

Ninge

cu flori de cireș vorbitoare,

cuvintele cern peste oameni

tăceri,

floarea s-așterne

pe minți zdrobitoare,

să nu mai aducă în lume

dureri.

Și ninge cu flori

din suflete pure

și ninge cu smirnă

și-agheazmă în ploi,

ninge cu flori

din albastra

pădure,

floarea s-acopere

al vieții noroi.

Silvia Urlih 21.04.2013

CU TRUP DE FOC - Silvia Urlih

Cu trup de foc,

rog focul

să m-ajute,

să mă-ntărească

cu puterea lui,

să îmi dea glasul

din glasurile mute,

să-mi dea norocul

din crucea focului.

Cu trup de foc,

rog cerul

să mă plouă,

să-mi spele trupul

de greutatea serii,

să mă îmbrace

într-o haină nouă,

să mă trezească

cu noaptea

învierii.

Cu trupu-n flăcări

ard

printre păcate,

mă lepăd uneori

de cruce,

o vreau

cât mai ușoară,

mă rog să-mi fie

fulg…

dar nu se poate,

căci 
mă-ntărește ce nu mă omoară.

Silvia Urlih 20.04.2013