S-a rătăcit
apusul meu
prin universul din pârâu,
își caută un loc
cu pace
și lumină,
vrea să se culce în blondul spic de grâu
și să aștepte-n ziuă,
ziua ce-o să vină.
S-a rătăcit
apusul meu,
l-am alungat din gând,
i-am spus cuvinte grele
și-apoi
l-am îngropat ,
l-am rupt, l-am zgâriat…
când l-am văzut plângând,
am luat de mână răsăritul
și-am plecat.
E trist apusul meu,
își caută sfârșitul,
își plânge locul
din sufletul care l-a părăsit…
când l-am văzut ultima dată,
era la braț
cu infinitul,
dar i-am zâmbit,
i-am spus adio
m-am luat în palme
și-am fugit.
Silvia Urlih 6 aprilie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu