POPASURI CULTURALE ROMÂNEȘTI

O viață de peste 50 de ani în câteva cuvinte reci. O viață trăită la cea mai mare intensitate în doar o clipă. O clipă cât o eternitate.Dar, e viața mea, sunt trăirile mele.... de atunci.... de ieri, de azi și nu mă voi opri aici, voi trăi și mâine. Acum am învățat să trăiesc ! Multe m-a învățat viața....

Unde am greșit ? Nu am vrut să învăț din greșelile altora. Unde am reușit ? În viață. Am luptat și am învins. Nu m-am lăsat îngenunchiată de crucea mea. Am înțeles că trebuie să mi-o duc cu demnitate, nu cu fruntea privind pământul, ci cu privirea spre cerul divin.

Trăiesc în această viață din 22 iunie 1959, cu numele primit la botez Silvia și temporar poate, Urlih.

            Locul de naștere mi-este în orașul dintre ape, sălcii, flori de nuferi, pelicani . Sunt din Tulcea, oraș liniștit cu oameni  aparținând tuturor etniilor, oraș aflat la poarta minunatei Delte a Dunării.

            De meserie sunt economist . Nu am scris până în anul 2011, dar cred că m-am născut cu darul scrisului . Am dansat, am pictat , am cântat la vioară. Acum, când toamna  vieții mele bate cu flori de crin la ușă, scriu… scriu în cartea vieții ,trăirile trecute, trăirile prezente.

           Viața mi-a fost o rugă, o baladă, un zbor de fluture. O poruncă divină i-a arătat sufletului meu , în anul 2011 cum să picteze cuvinte simple, în poezie și proză. Am fost o frunză în bătaia vântului, am devenit cu timpul o trestie plăpândă, acum doar … TRĂIESC.

Astăzi mi-am mai îndeplinit un vis. AM O REVISTĂ ! Pentru unii nu este mare lucru, dar pentru mine este încă un vis împlinit.

Mi-am dovedit( pentru a câta oară ?) că dacă nu renunț la visul meu reușesc.

Mi-am dovedit că la orice vârstă poți învăța. Iar eu am învățat tainele întocmirii unui site.

De ce am creat revista ? Pentru că sunt fericită când fericesc pe cineva. Îmi place să ofer. Și ce aș fi putut oferi eu sutelor de prieteni virtuali ? Bucuria de a citi în sufletele oamenilor sensibili care au curajul de a face public discuțiile cu Dumnezeul lor .Bucuria de a ști că nu sunt singuri și că sunt oameni mai nefericiți care, luptând au reușit să-și depășească limitele. Bucuria de a învăța că viața TREBUIE TRĂITĂ așa cum ți-o dă Dumnezeu.

LUMINA VIE A IUBIRII FIE CU VOI ! SĂ FIM IUBIRE !

http://www.popascultural.ro/
http://www.popascultural.ro/#!/revista/
http://www.popascultural.ro/#!/autori/
http://www.popascultural.ro/evenimente/
http://www.popascultural.ro/simpozion-saptamanal/
http://www.popascultural.ro/#!/sa-povestim/
http://www.popascultural.ro/#!/contact/

Filmul unei vieți

Sunt singură…

eu și o ceașcă de cafea în față….

în jur e liniște, e pace, e singurătate…..

mă-ntreb mereu ce am făcut în viață,

dacă-a fost bine, dacă-a fost rău…..

de le-am făcut pe toate.

Sunt singură,

trăiesc cu calm trecutul învechit….

filmul aleargă, dansează obosit de mine

se derulează imagini, fapte ce-au murit

și lasă loc luminii din  zilele senine.

Stau cuibărite gândurile

să îmi aducă- aminte,

c-am fost o trestioară înflorită….

copilărie, adolescență ,

toate-mi vin în minte…

văd scene vesele,

dar  văd și-o lacrimă cernită.

Privirea mi-e  adusă

de-o clipă-ndoliată…

nu recunosc fata angelică….

e o mireasă…

de ce plânge

e noaptea fericită!?

de ce în loc de fluturi  văd lacrimă și frică ?

Sunt la a patra  scenă

din filmul ce rulează…

e tot femeia tristă…

ce scenă  captivantă !

ține în brațe-un prunc , ….

îl venerează,

plânge încet…

plânge , dar este  fericită !

Sunt eu și-o ceașcă de cafea

în mâna tremurândă…

nu-mi place când o revăd

în scaun cu rotile….

să șterg mai repede acest pasaj ….

căci mi-e osândă…

nu vreau să văd…

nu vreau să mă mai doară  amintirile….

Sunt  iară captivată

de filmul ce rulează …..

e tot femeia ce-am văzut-o mai devreme….

stă la icoană,

în  genunchi se-așază…

e-n negru…

se roagă să scape de blesteme….

Aleargă una după alta pe film imagini triste….

tot plânge fata asta

și îi îngroapă pe cei morți…

pe frate , mamă, tată, …

se roagă , scrie acatiste,

de iertăciune,

pentru ea și pentru toți.

Sunt sute de imagini

ce curg pe pânza albă…

nu știu la care

să zăbovesc o clipă….

cum mai trec ani….

mărgele într-o salbă…

a fost un vis ? chiar am trăit ?

parcă nimic n-a fost în pripă.

Sunt eu,

cu –o ceașcă de cafea –n verandă….

pelicula  a stat , o clipă s-a oprit…

poate c-a obosit puțin…

nu e ușor să scrii pe film,

să prinzi pe bandă,

o viață….

povestea unui om , ce a băut pelin.

Stau cu privirea pierdută

în zarea –ndepărtată

soarele e-n amurg,

mă mângâie cu aur,

revăd imagini,

chipuri ce dragi mi-au fost odată,

le pun pe frunte flori încununate-n laur.

Mă uit spre mine-acum…

mă uit și în oglindă…

îmi spun că viața mea a fost un vis….

mă uit la fiul meu….

ce-mi este o colindă,

un dar frumos ce mi-a venit

din paradis.

Sunt eu,

femeia ce s-a născut prin moarte,

femeia ce-a îngenuncheat

ades în dimineață,

femeia ce și-a scris

cu lacrimi viața-n  carte,

 femeia care-a trăit

viața de după viață.

Ce fost-a viața mea?

ce am să las în urmă?

care va fi amprenta mea de pe pământ?

 o casă, un copac,

un fiu , poate o slovă….

poemul meu,

ce va rămâne ca și un descânt.

Silvia Bya Urlih