Aș vrea
să fiu
un spic,
pe care
timpul să-l preseze între infinituri.
Aș vrea
să fiu
nimic,
iar
vântul să mă plimbe între asfințituri.
Aș vrea
să fiu
un
munte,
pe care
să pășească sfinții în sihăstria lor.
Aș vrea
să fiu grăunte
să mă
hrănesc cu seva rugăciunilor.
Aș vrea să fiu
cuvântul,
să-mi scriu dorința în palma unui vers.
Aș vrea să fiu
pământul,
pe care soarta l-a cules din univers.
Aș vrea să fiu
copil
să mă mai nasc o dată și-nc-o dat,
să fiu cât mai umil,
să mă primească Domnul prin Poarta Lui,
fără să bat.
Silvia Urlih 29.04.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu