Îmi scrie cerul
cu nori albi pe hârtie
că anul meu
a stat pe-o stea de mare,
îmi scrie,
că-n vara mea târzie
toamna îmi bate-n suflet
și vrea să-mi culce anii
la picioare.
Îmi scrie cerul
pe cerul vieții mele
că-n cartea mea
mai sunt și file albe,
c-a fost și ger
și soare
c-am dărâmat cu tunete castele
și n-am știut mereu
să-mi pun anii
în salbe.
Mă-mpinge cerul
spre-apusul meu
din carte,
îmi scrie că se-ntrece
cu veacul
dintre file ,
cu litere de ploaie
îmi pune anii-n moarte
și îmi mai scrie
că zilele-mi sunt sclave
și umile .
Silvia Urlih - 12.04.2013
Un poem frumos, scris cu acurateţe şi suflet. Finalul nu este prea optimist, dar ce să-i faci? Aşa-s poeţii.
RăspundețiȘtergerece să facem Leonid...către moarte mergem, iar zilele ...zilele aleargă mult prea repede ducându-ne către infinit.
RăspundețiȘtergereMulțumesc pentru lectură și comentariu