Doi sori adânci
se pierd
în negrii ochii tăi ,
lucesc
pe cerul irisului viu,
sunt două raze
ce răscolesc prin văi
să îmi ofere-n dar
lumina ,
lumină să îți fiu.
Sunt ochii tăi
doi sori
ce-mi ard albastru,
mă strâng de tine
cu lanțurile nopții,
vor să mă legene
pe-o margine
de astru,
să mă conducă
spre cerul luminos
al sorții.
Doi sori
închiși în stâncă
se pierd pe cerul meu,
sunt ochii tăi
ce-mi încălzesc privirea,
poate sunt magi,
poate-s trimișii unui zeu
să îmi alunge
din viață
troienirea.
Silvia Urlih 14.04.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu