Undeva,într-un sat din România, o bătrânică
mulge caprele. Are patru căprițe ce-i asigură ei și moșului ,lapte , brânză,
smântână. Alături de căsuța ei , gard în gard s-a mutat de curând o femeie. E
cu douăzeci de ani mai tânără decât ea, dar trecută de 50. Mai tânăra femeie a
plecat de acasă, în lumea largă, să-și caute un alt rost. Sătulă de durerile
sufletului , a ales. A trebuit să aleagă între a-și vinde viața morții sau a o
lua de la capăt într-un alt capăt de țară, departe de cei dragi ei…fiul și
nepoțelele.
Cele două femei s-au îndrăgit
reciproc. Cea tânără era de vârsta fiicelor celei bătrâne. Cea tânără își dorea
o mamă, cea bătrână ducea dorul celor două fete ale sale plecate la oraș, acolo
unde viața le-a împins. Cele două femei ajunseseră de se iubeau precum mamă și
fiică. Cel puțin de două ori pe zi bătrâna îi aducea tinerei ouă, roșii, ardei,
gogoși, scoverci…și nelipsitul lapte de căpriță.
Își povesteau zilnic, necazurile
avute, bucuriile de peste zi. Se ajutau reciproc atât ce le permitea timpul,
atât cât le permitea priceperea.
Într-una din zile bătrâna i-a
povestit tinerei că trebuie să ajungă la oraș să ia o adeverință medicală pentru
a se întoarce cu ea în sat la medicul de familie de unde va lua o rețetă
compensată. Soțul ei era bolnav de diabet. Fără acea adeverință, bătrânul nu
putea beneficia de reducere la medicamente. Ciudat… foarte ciudat să pui pe
drumuri bătrânii satului pentru a-și vedea liniștiți de sănătate. Bani pe
transport, timp de stat la coadă la medicul de la oraș, alți bani de drum
pentru întoarcerea în sat, alt timp de stat la coadă la medicul satului, apoi
alți bani pentru a te întoarce înapoi la oraș să-ți ridici medicamentele
compensate. Dar bătrânii se supun, boscorodind puțin la adresa statului, apoi ,
gârboviți de ani și de boli urmează drumurile stabilite.
Tânăra nici nu a stat pe gânduri,
deși avea de făcut un drum lung, luni
dimineața. S-a angajat să-i ducă ea la oraș pentru adeverință. La ora 8,30 , la
poarta tinerei femei, care avea mașină,erau la poarta ei trei bătrânei. Două
femei și un bărbat. Toți trei erau în culmea fericirii că avea cine să-i ducă
la oraș. Mai economiseau și ei ceva bănuți pe care i-ar fi dat la microbuz.
Afară începuse puțin să bureze.
Timpul se zburlise puțin , deși era abia începutul toamnei. Pe aleile satului
se așternuseră deja lungi covoare de frunze triste, îngălbenite. Copacii
începuseră deja să plângă în culori arămii.
Tânăra conducea cu atenție, încet.
Dorea să mai prelungească fericirea bătrânilor , care se simțeau ”domni”
în mașina luxoasă. Îi mulțumeau Domnului pentru norocul avut de a se plimba și
ei la oraș cu o așa mașină.
Tânăra nu mai putea de fericire
când îi auzea. Îi zâmbea sufletul.
Au ieșit din sat, au mai mers doi
km, au întrat în alt cătun, au mai mers cam 4 km, când…. mașina a început să
baleteze pe asfaltul lucios ca și cum ar fi fost o sanie pe gheață. Asfaltul
parcă ar fi fost dat cu ulei. Tânăra a încercat să evite două șanțuri formate
în partea dreaptă a carosabilului. Nu a avut timp să vadă, nu și-a dat seama ,
că pe partea opusă o va întâmpina cu gura deschisă, flămândă … o groapă. O
groapă hulpavă, o groapă formată în asfalt de căldura verii, de greutatea
tirurilor ce circulau intens pe îngustul drum.
Cu
roțile din stânga a trecut peste groapă care i-a fost pistă de lansare
spre dezastru. Mașina s-a răsturnat pe partea dreaptă, a mai alunecat un timp
pe asfaltul lucios, apoi s-a făcut liniște de mormânt. Un copac i-a fost zid.
Ce liniște… ce
plăcut momentul de liniște după ce ți s-au derulat prin fața ochilor imagini
din viață cu repeziciunea gândului. Ce frumos se aude liniștea , după ce o
eternitate ai auzit cum scârțâie tabla mașinii pe asfalt. Ce bine te simți când
stai cu ochii închiși și vezi în jurul tău cor de îngeri. Tânăra simte că i-e
cald și bine, că doarme în brațele cuiva , ascultă liniștea… și deodată, parcă
trezită de un tunet, aude cum o voce de bărbat își cheamă soția. ” Bița… Bița,
draga mea, nu pleca… mai stai cu mine… sunt aici, Bița mea… Deschide ochii, privește-mă
draga mea…”Tânăra întoarce capul , încearcă să se scoale, dar brațele în care
stă o țin la pieptul lor. Stă în brațele bătrânei și a bătrânelului. Stau unul
în brațele celuilalt , toți trei , pe locul din fața dreaptă a mașini, mașină ce
stă culcată pe partea dreaptă, cu roțile îndreptate spre groapa ce o privește
triumfal.
La locul
accidentului au apărut, ca din pământ oameni. Tânăra le-a strigat să spargă
gemurile și să o scoată pe bătrânică, pe mama adoptivă ,pentru a-i acorda
primul ajutor. … nu poate deschide nici un geam.Nu știe cum a ajuns în brațele
celor doi bătrânei, cum s-a deschis centura de siguranță. Nu simte nici o
durere. Își dorește doar să o scoată afară pe bătrânica ce cu greu își mai ține
sufletul să nu-i plece.Bița abia mai respiră. Ține ochii închiși și respiră cu
greu aerul rece al dimineții.
După ce au ieșit
toți din mașină a ieșit și tânăra șoferiță. A ieșit pe picioarele ei. Afară,
lângă mașină s-a înmuiat și a căzut jos. Nu mai auzea nimic, nu mai vedea
nimic. Spera ca Bița să-și revină.
Au ajuns două, trei salvări .La
fața locului a ajuns și un elicopter. Tânăra a fost pusă pe targă, în
elicopter. Se întreba de ce ea în elicopter și nu Bița… Apoi , ca prin vis , a auzit.
”I-am făcut respirație artificială timp de 40 de minute. Nu mai avem ce-i face ora
decesului, 9,40”
Ce s-a întâmplat cu
ceilalți pasageri ??? Cealaltă bătrână - mâna fracturată, bătrânul - piciorul
fracturat, șoferița, plină de cioburi și vânătăi iar coloana fracturată în
două locuri.
De ce s-a ajuns aici
? Din vina cui ? Nimeni nu are nici o vină. Șoferița nu a avut timp să vadă
imensa groapă din asfalt. Groapa s-a format singură. Ciudat este însă faptul că
în același loc, din pricina aceleiași gropi au mai avut loc în ultimile patru
luni încă trei accidente mortale. Nimeni, dar chiar nimeni nu a putut să astupe
groapa ? Nimeni, dar chiar nimeni nu a văzut că drumul interjudețean pe o scurtă
porțiune ,este foarte sticlos și
alunecos ?Nimeni, dar absolut nimeni nu a văzut că acea porțiune de drum nu are
în compoziția lui materialul care trebuie ? Cine-i vinovat că o groapă a luat
un suflet și alte trei suferă ? Cine-i vinovat că, cu doar două luni în urmă
acea groapă a mai luat două suflete tinere ce trebuiau să facă nunta peste două
săptămâni ??
Cine-i vinovat : ? GROAPA. De ce ?
Pentru că a avut nesăbuința să se nască acolo, în asfalt, că trebuia să se
hrănească cu suflete umane. Da, doar groapa.
În doar 10 minute de la plecarea
de acasă, o groapă a luat un suflet nevinovat.
Silvia Bya Urlih
