Cine sunt eu ?

Pentru a afla cine sunt, a trebuit să treacă mult timp în care să experimentez ce nu sunt. Sunt gândire sau simțire ?Sunt ceea ce trec prin filtrul creierului, sau ceea ce simte sufletul ?Să fac ceea ce vrea mentalul, sau sufletul ? Grea alegere. Este o așa de mică distanță între cele două sentimente , aproape insesizabilă! Este însă atât de ușor să te lași în voia simțirii, simțire pe care ți-o transmite Dumnezeu !
Eu nu exist, dar sunt. Sunt pentru că așa a vrut Dumnezeu să fiu. A fost oare decizia mea ? Mi-am ales eu locul și data nașterii ? Mi-am ales eu părinții ? Da, eu am ales, Dumnezeu a dispus. Mi-am pus de mii de ori aceste întrebări . Mi-am spus de mii de ori că sunt ceea ce vreau eu să fiu, ceea ce înțeleg eu de la Dumnezeu că vrea să fiu. Îmi doresc să fiu și… sunt. Locuiesc în ”casa ” mea, cu mine .

Mă văd mereu de undeva de lângă mine. Sunt eu și eu-l meu. Suntem amândouă, eu -copilul și eu-adultul. Facem o pereche minunată. Eu-copilul; naivă, credulă , timidă, sensibilă, cu lacrimi de fericire în privire . Eu-adultul; fermă, puternică, cu principii, cu griji, cu suferințe, cu doruri… multe doruri, cu lacrimi… multe lacrimi, cu păcate…cu multe păcate.

Uneori, ne luăm de mână și pornim pe aleea gândurilor împreună spre Iisus, Dumnezeu Fiul , prietenul nostru. Rătăcim un timp în grădina Lui. Culegem florile iertării, a umilinței, a îndurării. El ne așteaptă cu aripile brațelor larg deschise. Ne ia, ne mângâie, ne îmbărbătează. Apoi, cu vorbe duioase de îmbărbătare, ne trimite înapoi în ”casa” noastră curată și purificată.
De fiecare dată când am un sentiment, mă întreb cine simte.
De fiecare dată când vreau să fac ceva, mă întreb cine vrea.

De fiecare dată când sunt tristă, mă întreb cine și de ce suferă.

De fiecare dată mă întreb cine să fiu…;eu-copilul sau eu-adultul.

Silvia Bya Urlih