M-apasă
un cer de-ntuneric
opac,
prin zidul iertării
sufletul
vrea să iasă,
zid gros de durere
îmi spune să tac,
zâmbind
să sparg zidul
ce nu mă lasă.
Prin zidul iubirii
lumina mă-mbie,
mă cheamă spre ea
surâzând,
alături de mine
cu mine
să fie
o flacără de iertare arzând.
Îngenunchez
în altarul iertării,
prin zid
ușa larg se deschide,
sub pasu-mi timid
strivesc focu-amintirii,
lumina
sufletul sterp
mi-l aprinde.
Silvia Urlih 24.10.1012
Ma bucura acest poem. Felicitari Bya!
RăspundețiȘtergereÎn ultimul timp ești prea trista,prea nostalgica fapt ce te va afecta Si în viata de zi cu zi
RăspundețiȘtergerePoezia este scrisă în anul 2012. Din când în când, le mai popularizez. Mulțumesc de popas și apreciere.
Ștergere