ÎN IARBA TIMPULUI - Silvia Urlih

În iarba timpului,

îngenunchiat

într-o secundă,

plânge un măr albastru…

plânge încet,

încearcă

suferința s-o ascundă

pictând cu zâmbet

al vieții șevalet.

Zâmbește roșu

printre lacrimi,

e mândru

și frumos

în suferința lui,

a obosit de-atâtea patimi…

îi cere–n rugă

îndurare Domnului.

Îndurerat

e iarăși mărul meu

sufletul vrea din nou ”acasă”….

acasă la străbuni,

la bunul Dumnezeu..

dar viața l-a legat de zile,

nu îl lasă.

Îmi iau în palme mărul

și-i zâmbesc

îi mângâi tâmplele,

privesc într-însul…

văd miezul vested…

rădăcinile îl ofilesc,

pustietatea 

nu-i mai oprește plânsul.

În iarba timpului,

îngenunchiat pe flori în rugă,

un măr albastru

strigă

către mine…

e sufletu-mi

ce vrea s-ajungă

la Domnul meu

peste oceanul

cu suspine.

 Silvia Urlih 06.10.2012