Cândva am împărțit și binele și răul
ca cioburile --n crânguri am valsat
ne-a rupt însă în două rîuri , hăul
și peste noi tăcerea s-a lăsat.
Un râu învolburat am fost ades
pe stânci abrupte --n viață am urcat,
iar lacrimi ce din suflet am cules,
în calea ta , cu drag le-am presărat.
Durerea lacrimii nu te-a înduioșat
sub talpa-ți grea culoarea i-ai strivit
astăzi cu râul am plecat
să-mi caut liniștea în infinit.
Prin picăturile de cioburi cenușii
un râu însingurat dansează visător,
pictează -n palme flori trandafirii
stingând cu lacrimi, focul veșted din izvor.
În nuferi, râul, liniștea-și alină
printre tăcute sălcii și visări,
izvorul veșted cu viață îl animă
valsând peste trecutele dureri.
Silvia Bya
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu