Prin palmele mele
se tânguie cerul ,
ninge
cu geruri
nisip și unsoare,
o clipă răsare din mine
izvorul,
zăpada
mi-aruncă alb
în cărare.
Prin palmele mele
se cerne un munte,
din palme-mi cresc
stânci
aprinse de dor,
palma-mi sărută zăpada
pe frunte,
când gându-mi zidește
un gând răbdător.
Prin palmele mele
se cerne
durerea,
în râu cu luceferi
lacrimi seci
au secat,
se-așternne în palme
tăcută
tăcerea,
când durerea spre lume ,
în zori
a plecat.
Prin palmele mele
se cerne uitarea,
și ploaia din ceața celestă
se-așterne,
pe vânt de viori
ce-mi lumină privirea
cu raze de lună
din clipe
eterne.
Prin palme
ajunge la mine credința,
credință verde
din verde de toamnă,
lumina îmi spală
de dor
suferința,
prin palmele plânse-n-genunchi
la icoană.
Silvia Urlih 17.10.1012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu