Ard focuri de jale în inima lumii,
în inima ei cu ură se-ntind
urcă din grotele minții
spre noaptea luminii,
oceane-n apusuri se-nneacă pe
rând.
Ceruri se zbat în tăcerea durerii,
pădurea și marea în fulger se
scutură,
câmpia-și privește durerea –nserării,
florile plâng , lângă ciutură.
În albul luminii mă poartă în zbor,
o petală din ploi ,sub care
tristețea lumii aș vrea să ascund…
lumină în suflete-aș vrea să strecor….
spre ura lor, iubirea-mi privește
zâmbind.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu