Luna
îmi zâmbește,
clipind
prin perdeaua
de stele.
Îmi plouă
în suflet
cu lumină
albă,
divină.
Din fire de borangic
îmi țese
cu iubire
și iertare
o icoană.
E icoana
pe care
„cineva”
mi-o așează
în fața sufletului meu
să mă rog.
Iar eu mă rog...
mi-am făcut loc în suflet
pentru un altar
și mă rog.
Silvia Bya Urlih 28.10.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu