Din val de mare-am croșetat
cuvântul sfânt,
neînțeles,
din pântec negru-am renăscut
sirena lumilor târzii ,
din dansul nevăzut al lunii
eu
m-am desprins din nou
să țes,
să simt cum soarele învie
din bezna toamnei încă
vii.
Dintre păduri și ramuri verzi
am renăscut nimfa
uitării,
din ape repezi am urcat
să fiu din nou pământ
rodit,
din trenul morții-am coborât
să stau o clipă-n fața
gării,
să simt nisipul cum
foșnește ,
să fiu
lumină-n amurgit.
Dintre cuvinte am ales
un nume sfânt
să dăltuiesc,
cu slove terne
și confuze
azi scriu poemul
vieților,
peste ecranul nopții albe
eu desenez
și iar doinesc
balada mea
și-a vieții mele
le fie drum
drumeților.
Silvia Urlih 04.09.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu