Mi-ai spus
că inima
ți-e piatră
și ți-e floare,
că stihuiești pădurea pentru mine,
mi-ai spus
că vorbele nici nu mai au culoare,
căci florile
și pietrele
îți sunt în miez suspine.
Mi-ai spus
că gândul
vorbește în neștire,
și că voi înțelege tot spusul ce-l trimiți,
mi-ai spus
că sufletul
îți e în necitire,
și că voi înțelege
că munții-s
prea mărunți.
Mi-ai spus
că azi
nu îmi mai scrii pe cer,
și că penelul sufletului tău a amuțit,
mi-ai spus
că pentru tine nu mai sunt
un mister,
că-ți sunt zăpada
din fructul
pârguit.
Silvia Urlih 28.09.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu