O VIAȚĂ TRĂIEȘTE DAR MOARE TRĂIND - Silvia Urlih

O viață pășește-apăsat printre spini,

iar spinii îi rup

seva-n cascadă,

sub tălpile aspre de-atât drumețit,

scrâșnesc struguri storși

de mâini

nedibace,

călcâiul o doare,

iar degetu-i frânt,

se ține de-un fir,

dar …

iar stă să cadă,

se-agață cu dinții de trupu-i sleit,

aleargă spre finiș…

din drum

se întoarce..

O viață trăiește,

dar moare trăind,

de-o viață se scaldă

în munți

pietruiți,

ea crede că focul ce-o arde-n plămâni îi ia suferința

și-o culcă-n

ocean,

se bucură azi,

i-e frică de mâine,

înoată prin mlaștini

spre codrii cosiți,

se sprijină-n coate,

genunchii-i sunt roși

și crede că viața

nu-i e în van.

O viață

iar bate la poarta iertării,

beția îi fură și ultimul

ceas,

privește în spate,

trecutul i-e negru,

nimic n-a rămas din viața trăită,

o viață de om

risipită-n noroi îi strigă-n ureche :

STOP !

 nu mai am glas,

aruncă paharul,

aruncă ispita,

e doar viața ta,

nu-i cârpă boțită !

Silvia Urlih 16.09.2014