Curge
toamna printre umeri,
umerii o dor…
se stinge…
picură cu-a ei podoabe-nmănunchiate
în grădină,
curge frunza,
curge ploaia,
șiroiește…
parcă ninge,
curg aleile cu ani printre anii ce-or să vină.
Toamna
se-mpletește-n plete,
pletele să le-nsorească,
printre
plete să—mi pătrundă
ruginiul ei
din struguri,
piatra
pe alei o-ntoarce cu aripa-i îngerească,
muguri-i înmugurește
să răsară iară…
muguri.
De cu seară doamna toamnă
mi-a atins umărul drept,
vrea
să-mi dăruiasc-o frunză
din pădurea-i aromată,
vrea
să-mi spună în secret
că-i devreme
și s-aștept,
că revine iar în tomnă,
că e doar
puțin plecată.
Silvia Urlih 25.09.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu