Uite…
au înflorit
castanii !
și frunzele râd
printre ramuri,
din trunchiul
lor de timpuri nins
se-aude tril
de păpădii,
ne-acoperă
parfumul nopții
și ne adună
de pe
dealuri,
ne-ndeamnă
ramul
să îl rupem,
să facem florile
făclii.
Uite…
castanii
noștri-au întomnit
iar frunzele
plâng
după soare,
pe trunchiul
ros de-nșiruire,
mai sunt
doar urme de
nisip,
plânge
coroana sub pământ,
îi plânge
toamna…
căci îi
doare,
îl doare verdele,
adoarme,
i-adoarme
somnul iar pe chip.
Uite…
peste castani
plouă iar toamna,
o toamnă
fără amintiri,
o toamnă-n
care nu mai ești,
o toamnă
fără rodul verii,
o toamnă
roasă de vecernii ,
cu
privegheri
și lungi
doiniri,
e toamna
noastră fără tine,
e toamna
când te-ai
dat căderii.
Silvia Urlih 29.09.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu